A trecut ceva vreme de cand n-am mai atins aceasta onorabila ora avand ochii larg deschisi si mintea cutreierata in lung si in lat de ganduri care se fugaresc fara sa se ajunga.
N-am nimic de zis. E un mare gol pe care il credeam umplut, sau aproape umplut. A fost totul in mintea mea. A fost un vis frumos. A fost un zbor. Dar am cazut de la inaltime si mi-am frant aripile colorate. Zburam cu fluturii, visam colorat, radeam colorat, traiam colorat.
Acum vars lacrimi incolore.
Oare cer prea mult de la viata? Oare e atat de greu sa mi se picure un strop de iubire in paharul meu vesnic gol? Oare sunt atat de greu de iubit? Oare toate povestile infloresc ca zambilele apoi se ofilesc si mor inainte ca primavara sa fi plecat? Oare voi fi vreodata fericita?
Sau voi sfarsi pe “red hill”-ul meu?…ar fi unul mov, fara interdictie pentru fluturi.
[..]
Incerc sa mai cred in iubire. Dar realitatea gri imi striga cu asprime ca iubirea a murit. Asa si?
Niciodata n-am fost prea realista. De ce-as fi acum?
Am obosit sa cersesc iubire sau sa iau cu imprumut.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu