[…]

“Se uita la hainele de oras, pe care le dezbracase, la paltonul atarnat in cuier. Daca ar putea, despartindu-se de ele, sa se desparta si de el insusi…Daca ar putea, imbracand aceasta haina noua, sa inceapa o viata noua…

E o copilarie desigur, dar e o copilarie in care ar voi sa creada.”

[…]

“- E frumos?

- E prea frumos. Putin prea frumos. Parca a fost facut intr-adins, pregatit dinante; brazii sunt prea multi, zapada prea mare…Si tacerea, tacerea asta colosala…”

[…]

“- Ceasul asta sta, spuse ea si il arata cu degetul, fara sa stie cui.

Pe urma se prabusi, dandu-si seama ca se prabuseste si mai avand timpul sa spuna: <<Ar trebui sa nu cad, ar trebui sa nu plang>>”. Plangea in hohote, cu capul in maini, cu lacrimi fierbinti, pe care le simtea arzand pe obrajii inghetati, pe degetele intepenite.”

[…]

“Ramase acolo, impreuna cu Faffner, si ii privi un timp cum se departau.

- Stii ce ma sperie la omul asta? il intreba Nora in soapta pe Paul.

- Stiu. Pelerina lui neagra.

- Nu. Ochii. Ochii lui albastri.”

Mihail Sebastian – Accidentul