“<<Sunt rau, sunt nedrept>>, adauga din obisnuinta vocea lui intima de om rezonabil, fara sa-i poata da insa remuscari. Cuvintele, gandurile treceau prin el pustii. Se simtea ca un instrument cu coardele rupte, fara rezonanta, fara caldura. Nimic nu raspundea in el, nici ganduri, nici amintiri.
Cunostea un nume care altadata trezea in el dureri nervoase, reflexe, de neinlaturat: Ann. Il spunea acum cu glas tare, din curiozitate, cum ar fi apasat pe o clapa sa vada daca raspunde: Ann, Ann, Ann. Numele cadea inert, ca o piatra.”
“- Esti si tu ca focul de pe Piatra Mare, Paul. Stiu bine ca esti undeva in ceata, dar nu te vad.
- De ce spui asta, Nora? Nu sunt langa tine? Nu suntem impreuna?
- Impreuna si totusi singuri.
- Toti suntem singuri, Nora. Uita-te bine la toti cati sunt suntem aici si spune daca e cineva care nu e singur.”
“Esti intra-adevar frumoasa. Schiul face din tine un baiat cu care ne purtam baieteste. Dar acum, uite ca ne intimidezi. Am vrea sa-ti sarutam mana si nu stim cum. ne-am invatat sa te lasam sa cazi in zapada, fara sa intoarcem capul dupa tine. Tu te descurci totdeauna singura, si noi trecem mai departe. Ne-am invatat sa-ti raspundem rastit, ba uneori nici macar sa-ti raspundem, Tu esti rabdarea, Nora. Tu esti cumintenia. Tu esti simplicitatea. Le primim pe toate cu nepasare, ca si cum ni le-ai datora, ca si cum am avea drepturi vechi asupra lor. Dar asta-seara, deodata ne aduci aminte ca esti frumoasa, si frumusetea ta e un dar prea mare. Ne dezarmeaza, ne da remuscari, ne face sa spunem prostii.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu