Ceai la halba si paine cu gem

Se pare ca in sfarsit am descoperit un film care sa ma multumeasca. Poate din setea de real am cautat altceva decat o comedie romantica (si o sa ma contrazici george, dar chiar nu reflecta realitatea siropoasele comedii…nici macar nu ma amuza).

si am gasit: “Two lovers”. Si daca nu as fi atat de haotica in idei, cred ca as putea face o frumoasa prezentare a filmului. Dar nici macar nu voi incerca. Stiu care mi-e locul. Important e ca am ramas cu un gust bun, desi filmul e o drama in toata puterea cuvantului.

daca ai un pic de spirit de observatie vei vedea cat de fain este surprinsa natura umana, iubirea, depresia, dezamagirea, alegerile, esecul…toate la un loc. aproape ca respiri intr-un ritm cu personajele. Da! Aici am gasit o parte din viata reala. Nu m-am regasit decat in prea putine lucruri dar am avut ocazia sa privesc din exterior si sa vad o imagine de ansamblu, sa judec situatiile in nuante de gri, sa exersez empatia si obiectivitatea.

am apreciat (sau am remarcat) multe la filmul asta si o sa vi le insir cu liniuta:

-  filmul surprinde grozav de bine dificultatea de relationare a individului dupa ce a suferit o grea deceptie; discutiile uneori fara noima sau imposibilitatea de a oferi atentia cuvenita subiectelor, lipsa implicarii reale sau ezitarea de a se lasa descoperit…

- parintii tipului sunt grozavi; cel putin mama acestuia…desi un pic americanizata, in scena “fugii” lui cu blonda, mama tipului e geniala (iar hiperbolizez? :P)

-  tipul doarme “somnul depresivului”…acela in care refuzi sa te trezesti pentru ca realitatea e mult prea dificila…asa ca amani si te cufunzi in visare…

- blonda il intreaba ce ar alege sa faca, daca ar avea libertatea sa aleaga orice…el raspunde: fotografia… :)

- mi-a placut faza in care tipul si blonda vorbesc (e mult spus vorbesc) in toiul noptii, neglijand distanta considerabila dintre ei…ca si cum eu as urla acum la vecinul de vizavi (apropo e 3:11) :P

- tipul se joaca la un moment dat cu un chibrit si il priveste cum arde. ma trezesc si eu facand asa ceva uneori! :)  e un mod aparte de a arde un chibrit :)

- e trist cercul asta vicios.blonda iubeste un barbat insurat care o intretine, o duce la opera, o imbraca, o hraneste. se simte mizerabil cand se drogheaza si vrea sa isi schimbe viata dar apoi se trezeste si se minte, cautand partile bune ale mocirlei in care se afla. tipul o iubeste pe blonda. bruneta (dap, e si o bruneta aici) il iubeste pe tip. greu cu oamenii astia!!

- mi-a placut cum tipul ii “scrie” pe mana blondei ca sa poata sa adoarma…si tentativa de sarut…

- “acum nici eu nu mai stiu ce inseamna sa fiu eu insumi”

- “trebuie sa iti ingadui sa fii iubita”

-  manusa care care cade in apa marii…ca si cum viata i-ar fi aruncat o provocare iar el trebuia doar sa o ridice…fara frica!

dar asta mi-a placut mie. Voua..nu stiu.

:)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

the ugly truth (debitatii)

nu, nu m-am decis sa le iau pe toate la rand desi nu-i o ideea rea. Dar mi-a revenit cheful de a vedea filme. E drept ca majoritatea “de pe piata” sunt siropoase si total nerealiste. daca m-as lua dupa ele ar trebui sa cred ca viata e roz si roz este lumea toata… cand de fapt uneori e dura de abia ai curajul sa te ridici din pat s-o traiesti.

Ma enerveaza tipicareniile (scuzati-mi termenul in cazul in care nu exista) de genul: ea femeie frumoasa, ocupata domle (desi nush cum poate sa creasca o pisica daca e plecata tot timpul de acasa sau sa arate impecabil :D )…puternica, adevarata profesionista in ceea ce face!! si sarmana se intoarce acasa si nu o asteapta nimeni…acasa isi permite sa fie ea, fragila, sensibila, visand la un barbat ideal, completand lista aia lunga de calitati pe care Dl Minune ar trebui sa le aiba. Mai da chiar in toate filmele (comedii, va rog!!) femeile sunt asa triste si singurele pana vine iubirea de o scoate din monotonie? si in filmul de ieri era una, de asta intreb…:))

in fine, ca-mi pierd ideea.

mi-a placut filmul asta. de fapt ce scotea pe gura personajul principal masculin. Zicea omul niste adevaruri pe care le-am regasit (un pic mai voalat spuse) si in conversatii cu alti barbati. Tristul adevar e ca barbatii sunt mai putin complicati/complecsi decat ar vrea sa para (si nu vreau sa generalizez da nu ma pot abtine). Din pacate ei cauta ce cauta, din pacate trebuie sa-i dai pe spate cu fata ta interesanta, cu misterul, cu parul sau mai stiu eu ce mare calitate viseaza fiecare sa gaseasca intr-o femeie.

Iar noi stam cu lista si bifam. uneori asta se intampla inconstient, dar bifam. Iar ei, ei se opresc …unii secunde cat sa te priveasca in treacat in ochi, altii minute cat sa arunce doua replici, altii ore…altii mai curajosi stau zile, saptamani, luni. Unii pleaca atunci cand spaima ii cuprinde, exact cand nu trebuie…

in fine.

Adevarul gol golut e ca tare dubiosi mai suntem toti!!!!!!!!!!!!!!!!

Iar acum chiar nu ma mai feresc de generalizari…

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

The proposal

M-am uitat la filmul asta si nu-i chiar siropos pentru o comedie romantica. In schimb tot m-a infectat cu dorinta de fi lovita de o dragoste mare, nebuna din care sa nu mai vreau sa scap. :) imi spun ca astea sunt doar filme si ca realitatea e diferita.

Dar..dar daca totusi asa ceva exista? Daca totusi as face bine sa caut si sa nu ma opresc din cautat pana cand nu il voi gasi pe EL, cel care e in stare sa imi ofere dragoste in starea ei pura?

Amuzant e ca mai urgent tre sa-mi gasesc un job, nu marea iubire. dar ce-are daca imi permit sa visez si eu un pic? In plus…e 3:30, ora Romaniei… Cine are chef sa fie cu picioarele pe pamant la ora asta?

:)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

concurs foto

Particip acum la un concurs organizat de S.P.E.R. si am vazut ca premiul cel mare e o camera DSLR la care tot visez de ceva vreme. Mi-am pus si eu o foto dar e stilul ala de concurs care vrea mai degraba sa aduca vizitatori site-ului decat sa premieze o fotografie buna. Asa ca daca te voteaza cunoscutii ai sanse, daca nu…Rugamintea mea pentru cei care mai citesc blogul meu este: VOTAAAAAAAAATI-MAAAAA! :P  aici.

Voturile se pot face pana pe 15 noiembrie, cate unul pe zi de la acelasi ID.

sarumana :P

ps. asta-i poza cu care particip.

stay

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

prima zi

prima zi in care am simtit ca traiesc. am ras, desi mi-a trecut prin cap ca rasul meu se poate preschimba oricand in lacrimi. Dar chiar si-asa, de-acum stiu cum e sa doara si nu imi mai e frica, ma bucur de viata…din nou.

am intalnit pe strada un inger, inger la propriu care m-a imbratisat. l-am imbratisat si eu cu un abraccio forte :) erau de fapt niste doamne care promovau un eveniment numit “saptamana ingerilor”. m-am simtit vie si gata sa iubesc oamenii pentru ceea ce sunt, gata sa iubesc senin si curat, gata sa ofer si sa primesc.

mi-am vazut prietenii spre seara. am avut un timp fain si o companie mai mult decat placuta.nimic extraordinar, doar dulcea normalitate de care imi era dor.

seara am vorbit 3 ore cu francesco in italiana, desi imi jurasem ca uit limba asta pe veci si elimin toti cetatenii Italiei din lista mea de prieteni. am inceput conversatia in engleza, apoi mi-am dat seama ca nu are rost. iubesc limba asta mai mult decat iubesc romana. nu voi darama intreaga  casa doar pentru ca o parte s-a prabusit. asa ca am decis sa imi pastrez si prietenii si limba.

iar acum am o energie atat de mare incat nu reusesc sa dorm. imi doresc sa fac o groaza de lucruri, sa vad o groaza de oameni, sa studiez, sa invat italiana si engleza foarte bine, sa calatoresc, sa imi ajut familia.

nu vreau o relatie, nu in urmatoarele luni. vreau sa ma fac bine cu adevarat intai. apoi vom mai vedea ce va vrea Domnul. pana una alta invat sa fiu fericita cu putin, si fara sa depind de o persoana anume sau de un context pe care il astept.

:)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

The “old me”

is dead and gone

:)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Oglinzile zac sparte

"Am gasit. Stiu. Secretul este sa iubesti un om pentru tot ce nu iti poate oferi. De-abia atunci nu te vei iubi pe tine in el. De-abia atunci el nu-ti va fi oglinda si vei privi cu adevarat in sufletul lui. Da, sunt neputincios, caci niciodata n-am stiut sa sparg oglinzi. Mi-a fost teama c-am sa ma omor."

scris de tudorchirila at 00:59

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Liniste…


Liniste - Adriana

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

…si am inviat la o viata noua

Initial am vrut sa renunt la acest blog pentru ca am adunat in el toata durerea care poate incapea intr-un om. Ganduri, amintiri, sperante. Toate au murit acum. Le-a ucis el in fata mea, cu multa, multa brutalitate.

O parte din mine a murit. Si nu mai pot face nimic decat sa las cenusa sa zboare libera, sa-i dau voie sa zboare. O tineam strans in pumni si refuzam sa cred ca e cenusa. Credeam ca sunt doua pietre din temelia pe care am construit noi. Credeam ca le putem folosi la o noua constructie.

Am deschis pumnii si lumea s-a frant in doua. Am deschis ochii si am vazut cenusa care isi lua zborul. am ramas cu pumnii goi. Nu mai am de ce sa raman aici, in pustietatea asta. Nu mai am ce construi, cu cine construi, de ce construi.

De fapt, tot timpul acesta m-am incapatanat sa cred ca si el  strange in pumni doua pietre si colturile lor ii sangereaza palmele. Credeam ca nu sunt singura. Dar m-am inselat. El plecase de mult de langa mine.

Am invatat o noua lectie: ESECUL. Si acceptarea lui.

Voi pasi din nou in viata, voi invata iar sa zambesc, voi crede ca Dumnezeu stie de ce si ca nimic nu este lipsit de sens in viata mea. Voi construi frumos intre oameni. Voi pretui oameni si locuri. Voi da nastere la noi vise, imi voi lua zborul de pe acest taram uscat de care nu ma mai leaga nici macar un fir imaginar de ata.

Viata e mai mult decat lacrimi. Vreau sa fiu fericita. Si cred ca se poate.

Voi fi fericita si fericirea aceasta nu va mai depinde niciodata de un om.

I’m on my way again.

:)

Ramai cu bine, dragul meu!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Who am I?

“Doamne, Tu ma cercetezi de aproape si ma cunosti,

stii cind stau jos si cind ma scol si de departe imi patrunzi gindul.
stii cind umblu si cind ma culc, si cunosti toate caile mele.

Caci nu-mi ajunge cuvintul pe limba si Tu, Doamne, il si cunosti in totul.
Tu ma inconjori  si-Ti pui mina peste mine.

Unde ma voi duce departe de Duhul Tau si unde voi fugi departe de Fata Ta?
Daca ma voi sui in cer, Tu esti acolo; daca ma voi culca in locuinta mortilor, iata-Te si acolo;
Daca voi lua aripile zorilor, si ma voi duce sa locuiesc la marginea marii, si acolo mina Ta ma va calauzi, si dreapta Ta ma va apuca.

Daca voi zice: “Cel putin intunerecul ma va acoperi si se va face noapte lumina dimprejurul meu!”
Iata ca nici chiar intunerecul nu este intunecos pentru Tine; ci noaptea straluceste ca ziua, si intunerecul ca lumina.

Tu m-ai intocmit, Tu m-ai tesut in pintecele mamei mele:
Trupul meu nu era ascuns de Tine, cind am fost facut intr-un loc tainic,tesut in chip ciudat, ca in adincimile pamintului.
Cind nu eram decit un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rinduite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele.
Cit de nepatrunse mi se par gindurile Tale, Dumnezeule,si cit de mare este numarul lor!

Daca le numar, sint mai multe decit boabele de nisip.

Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima!

Incearca-ma, si cunoaste-mi gindurile!

Vezi daca sint pe o cale rea,si du-ma pe calea vesniciei!” ps. 139

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Parole, rumori e giorni

Am descoperit melodia asta din intamplare si imi place prea mult mesajul ca sa il tin doar pentru mine. Am incercat o traducere (prima pe care o fac de altfel :P ) dar stiu ca suna mult mai bine in italiana.

Ideea de baza este urmatoarea: nu astepta sa vina regretele peste tine ca sa realizezi ca vrei sa schimbi ceva. Nu astepta sa fie prea tarziu pentru a alege bine, pentru a lupta, pentru a investi, pentru a iubi cu adevarat, pentru a reface o relatie chiar daca asta inseamna durere. Foloseste-ti tineretea pentru a face din vise realitate.

Inca mai avem timp sa traim. e momentul sa iesim din tipare, din limitele noastre construite din teama si lasitate, din viata banala, din vaicareala de zi cu zi, din visele in care nici noi nu mai credem.

e momentul sa nu mai amanam.e momentul sa traim.

Stiu ca poti.Stiu ca pot.

 

“siamo ancora in tempo per ricominciare a ridere

(inca avem timp pentru a reincepe sa radem )
siamo ancora in tempo per scrollarsi tutto e vivere

(inca avem timp pentru a zgudui totul si pentru a trai)

prenditi le scarpe e non gridare

(incalta-te si nu te mai plange)
per convincerti da solo che le cose vanno bene

(convinge-te singur ca lucrurile merg bine)
il dolore sai è normale se le storie poi finiscono

(durerea, stii, e normala

daca povestile apoi se termina)
maledette le ambizioni quando non si concretizzano

(blestemate sunt ambitiile cand nu se concretizeaza)
ma fra prendere e lasciare non si deve mai aspettare

(dar intre a lua si a lasa nu trebuie niciodata sa astepti)
perchè il tempo che perdiamo non ce lo ridà nessuno

(pentru ca timpul pierdut nu ni-l reda nimeni)

...parole, rumori e giorni (cuvinte, zgomot si zile)
attese speranze e sogni (asteptari, sperante si vise)
lontani..vicini...chi lo sa.. (indepartate, apropiate)
chi lo sa... (cine stie?)

rispondi alle domande, non cercare di scappare

(raspunde la intrebari, nu incerca sa scapi)
per non essere costretto a rincorrerti più in là

(ca sa nu fii constrans sa ramai in loc)
quando avrai i tuoi 40 anni e le risposte ancora vaghe

(cand vei avea 40 ani si raspunsurile inca vagi)
ed il dubbio che magari era meglio avere un figlio
(si regretul ca era mai bine macar sa ai un fiu)

e sposarti quella donna che non hai tenuto stretta

(si sa te casatoresti cu acea femeie pe care nu ai tinut-o strans)
perchè avevi più capelli e più coraggio da investire

(pentru ca aveai mai mult par si mai mult curaj de a investi pe atunci…)
siamo fatti per sbagliare, e poi tornare indietro

(suntem facuti sa gresim si apoi sa regretam)
e desiderare sempre quello che sta dietro al vetro
(si sa dorim intotdeauna ceea ce nu putem avea)

ma prenditi le scarpe e riprendi la tua rabbia

(dar incalta-te si regaseste-ti furia)
e continua a cercare il tuo ago nella sabbia...
(si continua sa cauti acul tau in nisip)”

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS