ma chinuie un gand de cateva zile.
imi amintesc despre o postare veche in care aberam despre mocirla de noroi si oamenii care prefera sa ramana in ea decat sa iasa. Aberam frumos pe acest subiect si obisnuia sa fie funny…
acum daca stau si ma gandesc mai bine am tendinta sa scot cu forta oamenii pe care ii cred in mocirla. imi pierd energie, timp, emotii gandindu-ma ca trebuie neaparat sa salvez pe x si pe y din a-si distruge viata.
dar nu m-am gandit nici o secunda ca unii au facut din mocirla o casa. e locul ce le da siguranta si intr-un final ajung sa ramana de buna-voie, simtindu-se bine acolo.
e ca si cum ai incerca sa iei un cersetor de pe strada si ai incerca sa il imbraci, sa il speli, sa il inveti o meserie impotriva voii lui. tu nu concepi sa fii in pielea lui asa ca incerci sa ii oferi si lui ceea ce pentru tine inseamna bine…dar cersetorul are o alta teorie despre bine asa ca se intoarce cat de repede pe strada..la libertatea furata de binele tau.
si intr-adevar e mult mai greu sa fii responsabil, sa traiesti curat, sa iti urmezi visele, sa infrunti greutatile si oamenii care iti pun bete in roate, sa te lupti cu lenea, cu viciile, cu poftele, cu jobul care-ti fura jumatate din viata, sa te lupti cu firea ta, cu tine in definitiv…
si e mult mai simplu sa te complaci si sa inveti sa te bucuri de noroi, sa te imprietenesti cu el, sa nu-ti mai pese de cei care dau din cap atunci cand te privesc…
nu va voi mai forta sa iesiti daca nu simtiti nevoia…dar daca veti avea nevoie de ajutor vreodata, eu sunt aici….
:)
