M-am trezit cu drag la 11. Am baut cafeaua cu Adi si am mancat covrigi. Zambete, glumite, tachinari.
Apoi camera mea calduroasa si muzica linistita si florile primite de la prieteni. E un soi de calm, liniste dupa atata furtuna… savurez lacoma momente ca astea. Poate ca in mine exista inca teama de “univers zdruncinat”, de liniste rapita, de dimineti reci si nopti fara somn.
Am citit mai devreme intr-un blog o “poveste” .
"Lipsea o treaptă la scară, de ani de zile, dar el mergea perfect. N-a observat lipsa treptei decât la început. Peste câteva luni, când treapta ar fi fost pusă la loc, i s-ar fi părut la fel de nelalocul ei, ca şi-un mort care s-ar apuca sa-nvie. (...) Şi mergea de ani pe scara cu-o treaptă lipsă, lipsa devenind măsură şi element al variaţiei în monotonie. Scara cu toate treptele ar fi devenit o scară banală. I-ar fi trebuit iar o perioadă de acomodare, ar fi avut anxietăţi, ceva s-ar fi tulburat în echilibrul vieţii lui. Într-o zi, cineva a mai scos o treaptă, de pe undeva, din scară. Din curiozitate: "Aşa, ca să vedem ce face". Şi el s-a-mpiedicat, a căzut şi-a murit. Curiosul a zis "Cine s-ar fi gândit... Ceasul rău!"
Nimănui nu i-a trecut prin minte că două trepte erau prea mult."
Sa zicem ca pentru mine au o insemnatate mai mare randurile de mai sus. Am crezut ca sunt treapta care trebuia sa o inlocuiasca pe cea lipsa cand de fapt eram o alta care a fost scoasa “uite-asa”…
Oricum ar fi… pe o treapta calci si mergi mai departe…
Si asa a fost.
ps. am gasit melodia asta pe blogul lui Ralu. Minunata!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu