Nu stiu…

…nu stiu cate ninsori au cazut peste mine, nu stiu nici cate-or sa mai cada

nu stiu cata putere am avut pana acum nici cata voi  mai avea

nu stiu cat de inteleapta am fost pana acum nici cat de inteleapta voi fi de-acum inainte

nu stiu cati oameni am facut fericiti pana acum nici cati oameni vor mai fi fericiti din “vina” mea de-acum inainte

nu stiu cate fire de par am. nici nu sunt curioasa.

nu stiu cum sunt decat cand ma privesc in oglinda. ce vad in oglinda e asemanator cu ce imi spun ceilalti. suntem milioane de oglinzi bipede, mai usor reflectam o imagine. prea ne greu vedem pe noi in noi, asta din cauza stratului “protector” care ne separa …pe noi, de noi.

nu stiu daca sunt frumoasa sau urata. stiu doar ca uneori pot fi superba la exterior, dar interiorul sa fie o ruina, un oras abandonat prin care se plimba pisicile in cautare de stapane cu mana blanda, care sa stie cum si cand sa mangaie…

nu stiu ce vreau. uneori banuiesc. uneori am impresia ca stiu. apoi se intampla ceva si nu-mi mai doresc acel ceva pentru ca “lucrul dorit” se dovedeste a fi cu totul altfel decat am crezut initial ca este. si daca e diferit inseamna ca nu e acelasi pe care il vroiam initial. Adica e de fapt altul. Asa ca nu il mai vreau. Logic nu?

nu stiu cine voi deveni maine. dar vad cine sunt azi. azi sunt minunata, grozava, bijuterie, deosebita, inteligenta, fermecatoare…doar ca nu cred asta. uneori incerc sa ma conving dar sunt extrem de incapatanata. nici vorbele celorlalti nu ma ajuta.trebuie EU sa ma conving. Si cum pot fi grozava daca nu fac ceva grozav? cum pot fi inteligenta daca nu imi folosesc mintea pentru ceva cu-adevarat inteligent? cum pot fi deosebita daca trece ziua si nu fac nimic deosebit? cum pot fi fermecatoare “inside my room”? Cum pot fi minunata daca nu exista “minuni” la care sa contribui si eu? cum pot sa cred asa ceva despre mine daca persist intr-o viata banala ?

nu stiu cat voi mai putea spune “azi”. in general spun “de maine”. sunt omul amanarii. uneori e bine. las pe maine ce pot face azi, fara strop de regret.si imi eliberez o zi doar pentru sufletul meu. imi place cand sunt eu prioritatea. alteori amanarea apare ca sa castig timp, timp de gandirea. sa pot fi sigura pe decizia luata, ca apoi sa nu regret nimic. dar alteori amanarea e dusmanul numarul 1.

nu stiu sa urasc. am incercat cateva ori. asta doar pentru ca mi se acrise sa iubesc. si se zice ca de la iubire la ura e un singur pas. eu am facut mai mult de un pas si ura tot nu stiu cum arata la “ochi”. asa ca imi vad de  “drumul spre indiferenta”. e mai sanatos, parerea mea. am simtit ca s-ar putea sa urasc atunci cand mi s-a facut foarte mult rau. dar nu mi-a iesit nici atunci…mai tarziu mi-am dat seama ca oamenii rai pentru mine sunt buni pentru alti…ca oamenii astia de care am eu o mare impresie proasta au de fapt vise, ganduri bune, momente de slabiciune, panica. Au suferintele lor pricinuite de alti rai. Asa ca “rautatea” asta o aruncam de la unul la altul. El mi-a facut mie rau. Eu iti fac tie. Tu o sa ii faci rau ei. ea o sa imi faca rau si mie, si tie si lui. sau poate doar tie. Oricum e o “joaca”  sadica, uneori de necontrolat: hora raului…Ne calcam toti in picioare si la final ne zambim politicosi si ne spunem ca nu e nimeni vinovat. Asa e “jocul” doar, draga!

ma tem sa iubesc (sau nu stiu???). Ma tem cred. ma tem sa fiu vulnerabila. Ma tem sa nu fiu manipulata. ma tem sa am incredere 100%. ma tem sa mai ascult vorbe mari de genul “te voi iubi pana la moarte”, “esti singura pentru mine”, “nu cred ca mai exista asa o persoana ca tine”, “iubirea mea e veritabila, plina de sinceritate”, “communication is the key”, “simt ca noi construim ceva trainic”. Nu vreau sa mai aud cuvinte. Sunt doar cuvinte si atat. Nu vreau sa aud ca sunt iubita. Voi sti si singura, nici o problema. Sunt lucruri care n-au nevoie de prezentari pompoase…ca o nunta cu fala, cu multi bani cheltuiti doar intr-o noapte ca sa vada lumea cat se iubesc domle…

nu stiu sa cant la pian (sa-mi  cant la pian). visez uneori noaptea ca ma asez in fata unui pian, si caaaaaant, si caaaaaant….imi compun piesele singura in somn. o data m-am trezit dimineata si fredonam o melodie noua…apoi mi-am amintit visul. imi doresc sa stiu sa ma exprim prin muzica. cred ca as canta furtunos, ca o ploaie de vara, alteori sfarsit si trist asa cum cade o frunza sub privirile neputincioase ale copacului-muma…alteori ar fi un cantec zglobiu de copil vesel si saltaret cu ghiozdanul in spinare…mi-ar placea sa-mi cant.

nu stiu sa astept. daca stau in statie la autobuz fac orice numai sa nu percep timpul apasator care se scurge fara sens. de obicei ma deplasez in colo si incoace. mai exact merg. stanga- dreapta. stanga-dreapta. sunt plina de energie si “pasul pe loc” nu ma caracterizeaza. in schimb intarzii :)) funny combinatie nu?

nu stiu sa ma bucur. decat rar. asta pentru ca stiu ca momentul de bucurie se va scurge si vor veni din nou cele de tristete, de singuratate, de durere, de apasare…sau poate nu-i asta. sufletul mi-e impovarat de suferinte noi si vechi.inca imi mai plang lacrimile pentru ele. imi doresc sa pot sa ma bucur. oricum toti stim ca lucrurile frumoase mor ca florile …dupa 3 zile de stat in vaza.

nu stiu multe. pe unele nu le voi sti nicioadata.pe unele nu le voi invata niciodata. pe unele le voi uita dupa ce m-am muncit ani ca sa le invat.