I still havent't found what i'm looking for

Sunt o visatoare. Asta ma face sa traiesc, sa merg mai departe. Visurile sunt energia, entuziasmul, motivatia, speranta...
Ascult acum ca o nebuna U2 in concert la Milano. Si toata atmosfera aia incendiara imi aduce aminte de un vis uitat sau dat uitarii: acela de a merge la un concert de-al lor. Poate ca am incercat sa uit pentru ca nu imi facea bine. Dar parca merg pe o pista gresita. Incet incet renunt la mine si parca devin tot mai conformista la neputintele afisate pe panoul vietii pe care o traiesc.

Cand abia reusesti sa duci un trai decent aproape ca iti interzici sa speri la "mofturi" din astea. eu nu eram asa, si nu vreau sa fiu asa.
Poate ca vor trece ani buni pana cand imi voi vedea indeplinite visele sau poate unele nu se vor transforma niciodata in realitate. Asa si? De ce sa spui unui om sa nu mai viseze, incercand sa il aduci cu picioarele pe pamant?
Exista in filme un lucru care se tot repeta. barbati care se casatoresc cu femei pe care le iubesc, ce-i drept. Dar percep casatoria respectiva ca o etapa in care trebuie sa se straduiasca sa fie pe placul iubitei...merg la cumparaturi, la restaurante delicate, zugravesc, se comporta civilizat. Si incet incet se ofilesc pentru ca in sinea lor isi doreau o trupa rock, sau o masina cu multi cai putere, sau sa escaladeze nu stiu ce munte...tot felul de visuri incompatibile cu etapa in care se gasesc. Si renunta pentru ca vin copiii, trebuie sa fie responsabili. Si ajung la batranete cu nostalgia ca nu au trait viata lor, ci a altcuiva. Unii au curajul sa incerce, sa viseze pana la capat. Altii se lasa adusi cu picioarele pe pamant si domesticiti. Unii sunt fericiti in noua ipostaza. Insa altii...

Cred ca atunci cand esti diferit ai doua lupte de dus: una cu tine si una cu ceilalti. Celorlalti le este greu sa te inteleaga, tie iti este greu sa fii tu, neinteles fiind.

Interesant e ca imi doresc o familie, o casa, un loc al meu unde sa am zile tihnite. Dar ceva in mine vrea concert U2, vrea calatorii peste mari si tari, vrea sa stea intr-un orasel langa mare, cu port si far, cu barca si miros sarat de apa, vrea sa mearga cu bicicleta, sa zboare cu avionul, sa incerce mancaruri ciudate, sa pescuiasca, sa calareasca, sa traga cu arcul. Deocamdata imi spun ca aman pe mai tarziu aceste lucruri pana voi avea bani. dar daca intr-o zi va trebui sa ma multumesc cu ce am si sa renunt sa mai visez?