under construction

Pentru a reusi sa scriu cat de cat coerent am nevoie de o anume stare. Ciudat e ca rar pot scrie ceva atunci cand sfarseste sau incepe o zi buna. Poate pentru ca locul asta a fost chiar din start “evadarea gandurilor”, locul unde tip, urlu, plang si ma plang…ma descarc asa cum poate “verbal” nu am curajul sau nu reusesc sa o fac.

Ba chiar si muzica pe care o ascult atunci cand scriu e bine aleasa. Trebuie neaparat sa fiu in ton cu sufletul meu.Cu mine. Cu ce simt. Cu ce gandesc. Acum ascult Leonard Cohen…dance me to the end of love.…Aapropo de piesa asta (clar! s-a dus de rapa coerenta!!) imi sta pe creier o intrebare vizavi de un subiect tabu de-a dreptul pentru mine: IUBIREA. Care-o fi capatul “dragostei”? Daca se termina a fost sau nu a fost dragoste? Poti spune: “am iubit dar nu mai iubesc”? sau “iubesc azi dar maine nu voi mai iubi”?

Ma seaca iubirea asta. De cele mai multe ori iubire=suma de emotii si fluturasi care zboara o vreme prin stomacul omului left-right apoi poposesc pe o alta “floare” (am o problema cu ghilimelele. scuze! parca nu mai pot exprima nimic fara o mica si dragalasa si inofensiva metafora. a! mai am o problema: cu coerenta. scuze iar!!).

revenind.

Adica iubirea se termina, vorba cantecului. Sa urmarim cu atentie un scenariu inchiput “a la Claudia” (orice asemanare cu personajele din realitate este pur intamplatoare).

Doi. El. Ea. Simpatici (unul pentru altul evident!). Se plac. Incep sa iasa incolo si incoace impreuna. Se descopera reciproc. Se plac si mai mult. Impart muzica, filme, ceaiuri, cafele, mesaje, povesti, zambete, oftari lungi, oboseala, bune si rele. Suflet. Sunt din ce in ce mai atasati, mai legati, mai “cuplu”. Se potrivesc, vizibil cu ochiul liber. Timpul zboara, ei nu se dau dusului acasa. Indraznesc sa fie fericiti uneori. Si restul nici macar nu mai conteaza, pentru ca vine seara si se revad. Si banalul devine fascinant si greutatile isi pierd din greutate.

Vine apoi un moment cand cei doi se sperie de atata bine. (sau numai unul poate). Asa ca isi pune intrebari. Intrebari de genul: “Cand e “the end of love”?” sau “Se va plictisi intr-o zi de aceeasi fata devenita la un moment dat obisnuita ?”

Apare apoi rationalizari in fel si chip. “stai ca trebuie sa o las mai moale ca sa nu sufar la final…in cazul in care exista “the end””. “stai ca nu trebuie sa imi dau tot sufletul pe tava ca s-ar putea sa raman fara…”

Continuarea poate fi oricare. Fie el gaseste pe alta mai interesanta si pleaca. Fie ea gaseste pe altul si pleaca. Fie nu pleaca nici unul si amandoi isi continua visul si lupta pentru el.

Intrebarea mea e (in cazul in care se termina): a fost sau nu a fost iubire? Inainte as fi spus ca nu. Acum tind sa spun altceva. Asta pentru ca si eu am iubit. (de observat timpul verbal!). Dar din anumite motive ucizi cu brutalitate orice sentiment care te mai leaga pentru a trai linistit, fara sa mai suferi.

In povestea mea iubirea a existat. Dansul a durat o vreme apoi a sarit discul. Noi nu l-am atins. A sarit pur si simplu.

Prima tendinta e sa stau cu ochii pe disc, sa am mare grija sa nu mai sara ca sa evit tot vidul de dupa. Dar  as pierde  esentialul: DANSUL!!!

So:

Dance me to the end of love!

 

gust de cafea. gust de dimineata trista de decembrie. gust de evadare. gust de viata veritabila.

sete de viata veritabila.

fiecare nota imi atinge cate o coarda a sufletului. si sufletul meu are multe corzi…si cantecul multe note…

as vrea sa nu se mai opreasca.

Descoperiri.

Emotii noi.

Emotii.

Tu.Eu.Viata.

Drept.Nedrept.

Adevar.Minciuna.

Pasi care se indeparteaza sau se apropie?

“Is there anyone?
Why don't you tell me
Which way to be
Give me pain or security
Oh this red hill has all the mystery
It's full of quiet hope and unknown destiny”

Scriu cu o combinatie ciudata de amar si liniste. Nici nu stiu care sunt procentele. ca si cum ar mai conta procentele…

printre altele azi am ajuns cu Irina in biserica catolica: eu ca sa plang, ea ca sa asiste. Avem un obicei cel putin la fel de ciudat ca noi . De fapt eu i l-am impus Irinei (glumesc!)…atunci cand timpurile sunt tulburi ne retragem frumusel acolo. e un fel de refugiu sau de cautare a linistii pierdute. si cred ca e elementar raspunsul la intrebarea “De ce acolo?”.

Cum de ce? Unde sa il caut pe Dumnezeu atunci cand simt ca sufletul mi-e prins in pioneze? in Mall? Normal, intr-o biserica, intr-un parc…ideea e sa fie liniste. sa pot sa-i spun tot ce-mi trece prin cap.

Nu fac parte din categoria persoanelor care cred ca rugaciunea se intampla doar intr-o anumita biserica la o anumita ora, mai degraba stiu ca dumnezeu e pretutindeni si la orice ora acolo, oriunde vrei sa-l cauti…Doar ca in anumite momente e greu sa-l gasesti printre alte suflete zbuciumate ca si al tau…asa ca il cauti in tacere, in refugiu, in linistea unei bisericii, in salbaticia naturii…acolo unde speri/simti/crezi ca omul inca nu a “spurcat” locul…(…dur spus. crud de real.)

revenind… am stat acolo cel putin jumatate de ora. mi-am remarcat lacrimile cum plouau pe blugii preferati…

Apoi la iesire am observat ceva “demn de o fotografie”, cum as spune eu…nu numai ca “as”  chiar “am” spus…

Era un loc special pentru spovedit si in lateral dorea sa fie o icoana, un isus pe cruce…un isus aurit cu toata fala…problema (daca o pot numi asa) era…absenta lui Isus…ramasesera doar mainile cu palmele pironite in lateral. M-am oprit in fata “Lui”. Am chemat-o si pe Irina…ne-am holbat amandoua pret de cateva minute…pe mine m-a marcat absenta Lui…am luat-o personal. E ca si cum privesti in oglinda si ceva nu mai e. Era ca si cum priveam in mine si El lipsea…Erau doar palmele care aminteau ca  a fost acolo, dar cineva l-a smuls din varii motive…ori ca sa uite ca exista (si ii e mai usor sa uite atata timp cat nu ii vede fata), ori ca sa dispara mustrarile de constiinta…ori nu era bine primit…

Irina a interpretat altfel. sau simtit…la noi e tot una. a spus ca Isus a “plecat ” singur. Pare amuzant la prima vedere. rabdare! Nu e! S-a dat jos ca sa arate ca El e de fapt liber acum, nu mai e de mult pe cruce. Si oricat au vrut cei care nu ii impartaseau convingerile sa il anihileze (adica cei care l-au rastignit ) nu au reusit.

Concluzie: De ce toata lumea poarte cruciulite la gat cu un Hristos rastignit? Cand ar putea avea un Hristos liber, care a inviat? Da, e amintirea jertfei. dar o jertfa “inutila” (urat cuvant, la fel ca “oportunist”) daca nu se ia in calcul deznodamantul, esenta, eliberarea, biruinta, promisiunile…

si nu s-a terminat aici…

la iesire am constatat ca portile erau incuiate…toate. cateva minute am crezut ca ramanem peste noapte (desi irina propunea o solutie “neortodoxa” si “necatolica” : saritul peste :D ). eu am zis ca e un semn divin. dar eu fac metafora si din ce nu e.

concluzie a la irina:

Dumnezeu ne iubeste cu toate ca noi suntem cum suntem…si faptul ca eram “inconjurate” de porti inchise era dovada faptului ca suntem protejate, ca ne vrea aproape…

concluzia mea:

zi grea. Zi cu lacrimi. Zi cu “iminenta conversatie cu El”.

zi buna de fapt.

ps. cine poate si stie cum, sa inteleaga…

Libelule. Si iar libelule.

Minunat.MMMMMM…inunat.

E fix 4:17 si a trecut fix o ora si 17 minute de cand ma invart in pat in cautarea “somnului pierdut”.

Mananc un mar de nebuna, dupa ce am mestecat o hubba bubba care mi-a parvenit din motive nebanuite…urmeaza pe lista laptele cu cacao :)).  Stiu ca somnul nu se ademeneste cu absolut nimic, cel putin nu in cazul meu.

cat m-am foit in ultimele ore mi-am imaginat ce as face cu multe milioade de euro daca le-as castiga la loto. Si cum nu intentionez sa ma culc prea curand cred c-o sa va povestesc una, alta.

asa ca daca asa avea bani multi, castigati fara munca peste noapte, acestia ar fi folositi la:

- apartamente pentru tot clanul nostru;

- renovarea casei parintesti 100%;

- masini la tot clanul  :)) ((care nu au, au prioritate!! :P)

- asigurari de viata/sanatate la tot clanul;

- plata la zi a tuturor datoriilor clanului;

- achitarea tuturor ratelor clanului;

- spitalizare in cele mai bune clinici pentru mama;

- absolvirea de munca pentru tatal meu pana la sfarsitul zilelor lui;

- cate 5/ 10 milioane pentru toti prietenii mei (care-s multi) si pentru toti oamenii de care stiu eu ca au necazuri sau datorii la asociatie;

- cadouri…din alea perfect alese…pentru oamenii faini din viata mea;

- achitarea datoriilor morale;

- bursa de studii lui Iui Iuli in ce vrea el si unde vrea el;

- nunta lui Adi integral (despre Gutza…am inca retineri :)) )

- m-as interesa unde locuiesc bunicutele singure si le-as duce bunatati :)

- as angaja menajera pentru bunicul si i-as luat cele mai tari undite!!!

- as trimite prietenii de familie in excursii/ concedii. oamenii astia nu au facut altceva decat sa munceasca o viata intreaga din greu.

- l-as aduce pe Cata&Co din nou in Romania (i-as face si o firma misto ca sa aiba ocupatie :P );

- as vizita doamnele cunoscute la Cluj si le-as plimba pe fiecare in parte…le-as darui cate o zi de neutat in care sa uite de boala si suferinta lor;

- pe Alexandrina (un suflet scump de fata care a trebuit sa renunte la singurul ochi cu care mai vedea, pentru a ramane in viata…acum e oarba…) as proteja-o; i-as angaja o asistenta personala care sa o invete sa se bucure de viata; as avea eu grija sa aiba de ce se bucura!!! si ea si batranii ei parinti…

- as duce electricitatea pana la casa lui Naomi (o fetita de care m-am atasat mult intr-un context nefericit: dubla fractura la ambele picioare intr-un accident stupid. vindea flori de primavara si a lovit-o un dobitoc…). pun pariu ca nici acum nu exista lumina in casa aia. Doar daca au primit un alt generator!

- as lua muuulte bunatati si lucruri frumoase pentru tanti Marioara, matusa mamei mele.Mi-a fost ca o bunica. Si acum are 80 de ani si are diabet. Desi de la tara, are un simt estetic foarte dezvoltat… :)  i-as cumpara haine noi!!! :)

- as aduce-o pe matusa mea din Bucuresti in Iasi ca sa ii fie mai aproape mamei. Stiu cat de mult sufera amandoua din cauza distantei. si ea..din cauza vietii care a luat-o in directii nedrepte…

- pentru tanti Dina as angaja sofer sa o duca oricand vrea la mormantul sotului ei si sa o aduca teafara acasa…

- as face niste pietre mult mai frumoase de mormant si bancute si pitici printre flori…unor oameni care au fost grozavi. desi stiu ca dupa moarte astea nu mai au nici o valoare…dar stiu ca s-ar bucura enorm!!

- as face cadou “dusmanilor” mei o camera foto faina + o excursie in Europa. N-ar afla in veci ca e de la mine! :) Oricum toti suntem rai la un moment dat. asta nu inseamna ca nu avem suflet si vise!

- i-as da 2000 euro lui Cristi sa-si plateasca datoriile. sigur nu i-ar accepta. Dar parintii lui sigur da :))

- pe Irina as muta-o singura. platesc eu chiria! :)) Promit!! Daca esti cuminte poate iti cumpar garsoniera :P

- lui Edi i-as lua o super camera foto, cea mai tare :)

- Cosminei i-as da un job si i-as plati facultatea :)

- pentru verisoarele mele muuulte haine si cosmeticeeeeeee!!! :P

- pentru Sorinel, colegutu meu drag…ce vrei tu mama! numa cere !! :))

Cred ca pana maine dimineata fac lista cu cei care primesc 5 milioane in plic :)). Cred ca imi trebuie 2 foi fata-verso…sunt multi...pe unii i-am vazut o singura data. pe altii ii stiu de mica.

Nici nu stiu daca mi-a mai ramas bani de-o inghetata :))

da’ presupunand ca mai sunt din plin pentru mine ar fi putine: un apartament colorat plin de flori totdeauna, o masina mica, un ONG care sa invete oamenii sa traiasca si sa fie fericiti, o “crasma” cu muzica buna si pian…

Cu restul as calatori in toata lumea alaturi de un om drag. As veni lunar acasa ca sa imi vad familia. Ce rost au banii daca nu te poti bucura de ei cu cei pe care ii iubesti? :)

ps. mi-am amintit ca vreau sa mai scap un om de la rate. se stie el care :))

om drag. normal. :))

Tu ce-ai face daca ai castiga la loto?

M-am trezit cu drag la 11.  Am baut cafeaua cu Adi si am mancat covrigi. Zambete, glumite, tachinari.

Apoi camera mea calduroasa si muzica linistita si florile primite de la prieteni. E un soi de calm, liniste dupa atata furtuna… savurez lacoma momente ca astea. Poate ca in mine exista inca teama de “univers zdruncinat”, de liniste rapita, de dimineti reci si nopti  fara somn.

Am citit mai devreme intr-un blog o “poveste” .

"Lipsea o treaptă la scară, de ani de zile, dar el mergea perfect. N-a observat lipsa treptei decât la început. Peste câteva luni, când treapta ar fi fost pusă la loc, i s-ar fi părut la fel de nelalocul ei, ca şi-un mort care s-ar apuca sa-nvie. (...) Şi mergea de ani pe scara cu-o treaptă lipsă, lipsa devenind măsură şi element al variaţiei în monotonie. Scara cu toate treptele ar fi devenit o scară banală. I-ar fi trebuit iar o perioadă de acomodare, ar fi avut anxietăţi, ceva s-ar fi tulburat în echilibrul vieţii lui. Într-o zi, cineva a mai scos o treaptă, de pe undeva, din scară. Din curiozitate: "Aşa, ca să vedem ce face". Şi el s-a-mpiedicat, a căzut şi-a murit. Curiosul a zis "Cine s-ar fi gândit... Ceasul rău!"

Nimănui nu i-a trecut prin minte că două trepte erau prea mult."

Sa zicem  ca pentru mine au o insemnatate mai mare randurile de mai sus. Am crezut ca sunt  treapta care trebuia sa o inlocuiasca pe cea lipsa cand de fapt eram o alta care a fost scoasa “uite-asa”…

Oricum ar fi… pe o treapta calci si mergi mai departe…

Si asa a fost.

ps. am gasit melodia asta pe blogul lui Ralu. Minunata!