Gust de cafea si tristete, asezata straturi straturi pe suflet! Atatea straturi ca nici nu mai stiu cum sa le indepartez. Si ma tem ca inima mea va ramane una trista, pana la capat! Si zambetul va fi unul sters, incarcat de durere.
M-am trezit rememorandu-mi viata, cantarindu-mi alegerile. A dat cu minus la multe. Si ce insetata de plusuri am mai fost! Si cata dorinta de zbor, cata viata, cat vis!
Ce-a mai ramas din mine? Cine mai sunt?
“Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obtine niciodata cerandu-le sau luptandu-ma pentru ele. Cum poti sa lupti pentru tandrete? Sau pentru duiosie? Cel mult poti sa le astepti. Asa ca eu sunt invatata sa astept. Cred ca fac asta de cand ma stiu. Astept.” (Viata pe un peron – Octavian Paler)
Stiu, sunt bolnava de “sete de dragoste”.
Dar ma tratez…
PS. Oare-i letala?
sadness
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu