Imi caut locul. Nici un coltisor de pe lumea asta nu il pot numi al meu. Nu stiu unde e acel “acasa” pentru ca nu il regasesc nicaieri. Intai “acasa” s-a transformat in “la parinti” atunci cand m-am mutat in Iasi pentru facultate. Apoi, dupa ani buni de locuit in acelasi apartament am inceput sa ma simt aici ca acasa. Dar…dar nu e. Pentru ca acasa ar trebui sa existe armonie, ar trebui sa fie locul tau cald de refugiu si liniste, locul in care te refaci si poti iesi din nou in lume.
Aici nu e acasa pentru ca locuiesc cu persoane care nu au aceleasi definitii ca mine, care nu vor sa vada mai departe de metrul patrat in care se invart. Tanjesc dupa un loc pe care sa-l impart cu un om cald. Fara conflicte! Fara sa trebuiasca sa explic niste lucruri evidente. Fara reprosuri. Fara sa ma gandesc atunci cand intru in bloc ce alte probleme ma asteapta.
Vreau liniste. Am nevoie de ea. Vreau sa traiesc cu oameni care cauta pacea, ca mine. Si daca sunt lucruri in care nu suntem de acord, vreau sa discutam civilizat, vreau sa fiu inteleasa din priviri, vreau sa fiu iubita.
Sunt ca un hoinar care isi doreste sa ajunge intr-un loc unde nu mai e nevoie sa traiasca cu garda sus. Am obosit sa fiu ranita de cei din jur. Am obosit sa mi se repete ca ar trebui sa nu-mi mai pese, ca ar trebui sa fiu egoista, ca ar trebui sa ma doara numai de mine, ca poate ceva mai bun ma asteapta.
bine. dar cat sa mai astept? Asta am facut in ultimii ani…si oricum am fost ranita. Oare pot sa mai astept? Mi se scurg clipele printre degete si in una din doua sunt nefericita.
Vreau acasa.
ps. cei de la youtube nu-mi dau voie sa public videoclipul oficial aici asa ca va invit sa ascultati piesa pe youtube :)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu