Mereu m-au sensibilizat oamenii saraci si batranii. M-am imprietenit repede cu babutele imbracate cu multe fuste si ciorapi grosolani, venite de la tara care ma opreau sa imi vanda o lingura sau un buchetel de flori sau doar sa imi spuna o vorba buna, asa cum doar ei, cei care nu au cunoscut desensibilizarea urbana stiu s-o faca…
Poate pentru ca sunt cel putin doua persoane din categoria “babute simpatice de la tara”cu care am crescut si, desi eu m-am schimbat extrem de mult ele au ramas la fel.
Acelasi port colorat care nu se asorteaza din prea mai abundenta de flori, aceiasi sosoni cu sosete de lana tricotate manual cu o iarna in urma, aceeasi pestelca legata de mijloc, acelasi batic inflorat… aceeasi bunatate simpla din priviri si vorbele stalcite ca “pastica”, “sopon”, “manuri”…
Tanti Marioara are 80 de ani. Mi-a fost inlocuitor de bunica…Este inca, dar o vad mult prea rar acum. Cu toate ca lupta din greu cu boala ei, femeia asta care are doar 4 clase si abia stie sa scrie…femeia asta e o nestemata. un om vertical, curat la suflet dar mai ales BUN.
Imi amintesc de zilele copilariei cand poposeam acolo cate o saptamana sau doua in vacanta de vara. Uneori mergeam impreuna cu sora mea si devenise un ritual ca in prima seara sa greblam si sa curatam gradinuta cu iarba si flori din jurul casei, unde tot noi urma sa ne jucam. Ei bine, “ritualul” ii facea pe batrani atat de fericiti! Nu intelegeam pe atunci de ce! Stateau in fara bucatariei de vara si admirau de jur in prejur curatenia. Privirea le sclipea de multumire si ca rasplata primeam un “ou in coaje” sau un pepene galben adus direct din gradinuta de legume.
Oamenii astia stiau sa se bucure. Dar intr-un maniera ce depaseste bucuria mea cand imi cumpar o super haina/poseta/crema/etc. In curtea aia nu auzeai certuri, tipete, injurii. Singura dojana a femeii catre barbatul ei era “Mai Mihai!”, spusa pe un ton ce iti fura un zambet macar. Iar nenea Mihai, ispasit o privea dragostos. Era ceva in privirea aceea…Dragoste, viata, pace! Cred ca toate! La fel ca si lacrimile batranului de fiecare data cand plecam la finalul vacantei petrecute acolo.
Am multe amintiri din curtea aceea: ciresul cu cirese mari care parea mult prea inalt pentru mine pe atunci, casa cu pridvor unde erau ascunse “comori”, parul din iarba cu pere mici, roz la miez si parfumate (n-am mai vazut de atunci asa ceva!), gradina de legume cu rosii proaspete si mai ales “harbujei”, nucul taiat si explorat pe toate partile, iapa gri si blanda ca o lady…
Ultimii ani au trecut pe langa mine. Nici nu stiu ce am facut in ei. Imi repet ca trebuie sa mangai sufletele oamenilor dragi si batranetile lor cat inca ma mai asteapta pe la porti…si nu e putin lucru sa fii asteptata. Cati oameni ma mai asteapta in felul acela cald, real, dragastos?
Stiu ce fac de Paste. Voi depana amintiri in fata casei cu pridvor si voi incerca sa imi aduc aminte ce se ascundea in sufletul meu de copil… Voi scoate apa de la fantana…Imi voi deschide sufletul in curtea aceea fara teama… Pentru ca acolo nimeni nu face rau nimanui…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu