8 Martie jalnic. De ce oare eram sigura ca asa va fi?
O insiruire de momente tensionante, scene ca din filme, abtinerea de a plange, plansul, mesaje, rasturnari de situatie, alegeri corecte dar dificile, amicitii destramate, concert cu o mana de oameni in taverna, dans cu oameni necunoscuti, sentimentul de zbor, disparitia fricii de oameni, iarasi lacrimi, oameni, oameni, oameni…
Si eu. Singura. Si ei. Singuri.
Ei vor. Eu nu vreau. Cel putin nu vreau asa. Nu gandesc asa lucrurile. Cineva mi-ar spune ca astea nu se gandesc. Poate ca eu sunt un caz special si la mine toate trec intai prin creier unde sunt filtrate la maxim.
Da. Vreau sa fiu iubita. Vreau sa fiu EA. Dar nu cu orice pret, nici cu oricine. Nu sunt disperata desi va spun cu sinceritate: e cumplit sa fii singura de 14 februarie, 1 martie, 8 martie, Dragobete etc. Aproape ca ai fi tentata sa accepti orice oferta. Iar eu am avut cel putin 3 azi noapte.
Dar nu pot sa fac asta. De ce? Pentru ca inca mai sper ca undeva acolo, exista un El pentru mine care ma va aprecia, admira, indragi, iubi (intr-un final) pentru ceea ce sunt. Nu pentru a-si satisface orgoliul masculin (cu alte cuvinte pentru a ma trece pe listuta “avute”), nu pentru ca aburii alcoolului ii intuneca mintea si ma vede in lumina slaba ca fiind “minunata”, nu pentru ca se simte nefericit si singur si de fapt vrea sa isi imbuneze viata cu una ca mine care vorbeste si rade mult, nu pentru ca cineva i-a lasat un gol cat china in suflet si ma foloseste sa o uite, nu pentru ca seman cu ea, nu pentru ca am un corp frumos. NU!NU!NU!
Aseara intr-un context ne-a oprit un domn mai in varsta, in jur de 50 ani si ne-a intrebat de ce radem. Radem ca sa nu plangem i-am replicat noi (eu si Lavinia). Apoi ne-a spus un lucru frumos. Flori sunt pe toate drumurile, oricine are acces la ele. Oricine poate oferi un brat. Ce e rar intalnita la un barbat e sinceritatea. Asa incat sa poata veni la tine cu o floricica mica, mica si tu sa stii ca e din suflet, sa stii ca te iubeste fara sa te indoiesti de asta.
Nu stiu daca doar eu si oamenii peste 50 mai credem in valori de genul. Poate mai sunt cazuri izolate. Dar chiar si-asa, nu vreau sa ma multumesc cu surogate. Nu vreau sa accept orice, pe oricine. Si nu pentru ca nu respect oamenii sau pentru ca dispretuiesc. Ci pentru ca in inima mea exista un ocean de iubire. Pot oferi enorm. dar daca ceea ce ofer e terfelit si calcat in picioare totul e in zadar.
Nu vreau sa generalizez, dar in ziua de azi oamenii nu mai vor iubire. Vor sex, mult sex daca se poate. Vor sa uite ca la un moment dat au renuntat sa mai lupte pentru iubire. Asa ca isi ineaca “amarul” in relatii pasagere care la randul lor lasa in suflet gol, durere, scarba…Nu vreau o viata ca asta. Nu pot.
2 comentarii:
ami place ,nota 10 din partea mea,chiar ai dreptate si mai facut sa ma gandesc putin la mine.succes pe viitor
:) ma bucur ca ti-a placut...si ca sunt oameni care chiar citesc ce am scris eu in perioadele mele amare :)
am recitit si eu ..si da, am dreptate. chiar (inca) cred ceea ce am scris. succes si tie
Trimiteți un comentariu