under construction

Frumoasa revedere! Scurta si la obiect… M-am bucurat sa te vad… a fost juma’ de ora ca pe vremuri, cand eram copchii prosti si fara griji esentiale. In plus ai starnit iar in mine “dorul” de a lucra in cercetare. Credeam ca e mort si ingropat…

Viata nu e chiar asa cum ne-o dorim…INCA. Dar stiu ca va fi. Asa ca “tu fata”, capu’ sus! Si curaj! You can do it!!!

Ne vedem in Lyon dragule!!

cu dedicatie :)

“In each tear
there’s a lesson

Makes you wiser than before

Makes you stronger than you know

In each tear

Brings you closer to your dreams
No mistake, no heartbreak
Can take away what your meant to be...

…

You're much more than a struggle that you go through
You're not defined by your pain, so let it go...
You’re not a victim, you're more like a winner
And you’re not in defeat, you're more like a queen”

Mereu m-au sensibilizat oamenii saraci si batranii. M-am imprietenit repede cu babutele imbracate cu multe fuste si ciorapi grosolani, venite de la tara care ma opreau sa imi vanda o lingura sau un buchetel de flori sau doar sa imi spuna o vorba buna, asa cum doar ei, cei care nu au cunoscut desensibilizarea urbana stiu s-o faca…

Poate pentru ca sunt cel putin doua persoane din categoria “babute simpatice de la tara”cu care am crescut si, desi eu m-am schimbat extrem de mult ele au ramas la fel.

Acelasi port colorat care nu se asorteaza din prea mai abundenta de flori, aceiasi sosoni cu sosete de lana tricotate manual cu o iarna in urma, aceeasi pestelca legata de mijloc, acelasi batic inflorat… aceeasi bunatate simpla din priviri si vorbele stalcite ca “pastica”, “sopon”, “manuri”…

Tanti Marioara are 80 de ani. Mi-a fost inlocuitor de bunica…Este inca, dar o vad mult prea rar acum. Cu toate ca lupta din greu cu boala ei, femeia asta care are doar 4 clase si abia stie sa scrie…femeia asta e o nestemata. un om vertical, curat la suflet dar mai ales BUN.

Imi amintesc de zilele copilariei cand poposeam acolo cate o saptamana sau doua in vacanta de vara. Uneori mergeam impreuna cu sora mea si devenise un ritual ca in prima seara sa greblam si sa curatam gradinuta cu iarba si flori din jurul casei, unde tot noi urma sa ne jucam. Ei bine, “ritualul” ii facea pe batrani atat de fericiti! Nu intelegeam pe atunci de ce! Stateau in  fara bucatariei de vara si admirau de jur in prejur curatenia. Privirea le sclipea de multumire si ca rasplata primeam un “ou in coaje” sau un pepene galben adus direct din gradinuta de legume.

Oamenii astia stiau sa se bucure. Dar intr-un maniera ce depaseste bucuria mea cand imi cumpar o super haina/poseta/crema/etc. In curtea aia nu auzeai certuri, tipete, injurii. Singura dojana a femeii catre barbatul ei era “Mai Mihai!”, spusa pe un ton ce iti fura un zambet macar. Iar nenea Mihai, ispasit o privea dragostos. Era ceva in privirea aceea…Dragoste, viata, pace! Cred ca toate! La fel ca si lacrimile batranului de fiecare data cand plecam la finalul vacantei petrecute acolo.

Am multe amintiri din curtea aceea: ciresul cu cirese mari care parea mult prea inalt pentru mine pe atunci, casa cu pridvor unde erau ascunse “comori”, parul din iarba cu pere mici, roz la miez si parfumate (n-am mai vazut de atunci asa ceva!), gradina de legume cu rosii proaspete si mai ales “harbujei”, nucul taiat si explorat pe toate partile, iapa gri si blanda ca o lady…

Ultimii ani au trecut pe langa mine. Nici nu stiu ce am facut in ei. Imi repet ca trebuie sa mangai sufletele oamenilor dragi si batranetile lor cat inca ma mai asteapta pe la porti…si nu e putin lucru sa fii asteptata. Cati oameni ma mai asteapta in felul acela cald, real, dragastos?

Stiu ce fac de Paste. Voi depana amintiri in fata casei cu pridvor si voi incerca sa imi aduc aminte ce se ascundea in sufletul meu de copil… Voi scoate apa de la fantana…Imi voi deschide sufletul in curtea aceea fara teama… Pentru ca acolo nimeni nu face rau nimanui…

“At the end of the day it’s all about her…”

Warren Zevon – Keep me in your heart for a while

“Dear Karen,

If you're reading this, it means I actually worked up the courage to mail it.
So, good for me.
You don't know me very well but you get me started,
I have a tendency to go on and on about how hard the writing is for me.
But this...this is the hardest thing I've ever had to write.
There's no easy way to say this, so I'll just say it.
I met someone. It was an accident.
I wasn't looking for it. I wasn't on the make.
It was a perfect storm. She said one thing. I said another.
Next thing I knew, I wanted to spend the rest of my life in the middle of that conversation.
Now there's this feeling in my gut. She might be the one.
She's completely nuts...in a way that makes me smile -- highly neurotic.
A great deal of maintenance required.
She is you, Karen.
That's the good news.
The bad is that I don't know how to be with you right now.
And it scares the shit out of me.
Because if I'm not with you right now, I have this feeling we'll get lost out there.
It's a big, bad world full of twists and turns, and people have a way of
blinking and missing the moment...the moment that could've changed everything.
I don't know what's going on with us and I can't tell you why you should waste a leap of faith on the likes of me...
But, damn, you smell good, like home.
And you make excellent coffee.
That's got to count for something, right?
Call me.
Unfaithfully yours, Hank Moody.”

Californication, Season 2, Ep. 10

…

azi am avut mai bine de jumatate de ora cand am simtit ca sunt fericita. fericirea e un cuvant mare. Ne asteptam ca ea sa apara, implicit, o data cu lucrurile mari: o masina noua si scumpa, un castig la loto, un print pe cal alb, o cariera de vis, un copil extraordinar de destept…

de fapt e mult mai simplu. fericirea e atunci cand simti inghesuite intr-o secunda o mii de emotii care te gatuie, cand iti vine  sa zambesti fara motiv, cand ti-e destul cat ai acolo, atunci: un om care te face sa te simti speciala, o melodie perfecta, capatata cu greu si …drumul spre nicaieri.

Si probabil ca, in comparatie cu scrisoarea de mai sus, randurile mele adaugate sunt palide si anemice. dar mi-o asum.

i’m not a writer.

:)

“No I don't wanna battle from beginning to end;
I don't want cycle or recycle revenge;
I don't wanna follow death and all his friends”.

“Cu-atatea miliarde de oameni pe aceasta planeta, cineva ar trebui sa conceapa un sistem in care nimeni sa nu mai fie singur”

John Ortberg

Sunt zile in care nu mai stii de ce sa te agati ca sa mergi mai departe…Mi s-a demonstrat a nu stiu cata oara ca degeaba ai aproape tot ce-ti doreste sufletul, material vorbind, daca in tine e furtuna…daca nu esti iubit… daca vrei si nu poti gasi linistea.

Nu ma intreba ce e cu mine. Daca as sti, as fi un om fericit.

de ioana negoescu

dacă ți-aș scrie acum ar ieși un poem de dragoste
ar fi un text lung
despre frunze despre pietre despre copaci
aș spune cum alunecă zilele prin mine
cum le compun oasele
din oasele mele
cum fac tot felu de calcule supercomplicate
din care îmi iese mereu egal cu zero.
până la urmă adun
scad
înmulțesc
împart
fără vreo logică
împart totul
cuprinsă de panică
împart ca să nu fiu singură.
ți-am spus că trăiesc într-un melc. ți-am spus.
trăiesc într-o infinitate.
aș putea să scriu un text despre asta
un poem de dragoste cu o algebră a lui
un poem complicat
despre cel mai simplu lucru din lume.

8 Martie jalnic. De ce oare eram sigura ca asa va fi?

O insiruire de momente tensionante, scene ca din filme, abtinerea de a plange, plansul, mesaje, rasturnari de situatie, alegeri corecte dar dificile, amicitii destramate, concert cu o mana de oameni in taverna, dans cu oameni necunoscuti, sentimentul de zbor, disparitia fricii de oameni, iarasi lacrimi, oameni, oameni, oameni…

Si eu. Singura. Si ei. Singuri.

Ei vor. Eu nu vreau. Cel putin nu vreau asa. Nu gandesc asa lucrurile. Cineva mi-ar spune ca astea nu se gandesc. Poate ca eu sunt un caz special si la mine toate trec intai prin creier unde sunt filtrate la maxim.

Da. Vreau sa fiu iubita. Vreau sa fiu EA. Dar nu cu orice pret, nici cu oricine. Nu sunt disperata desi va spun cu sinceritate: e cumplit sa fii singura de 14 februarie, 1 martie, 8 martie, Dragobete etc. Aproape ca ai fi tentata sa accepti orice oferta. Iar eu am avut cel putin 3 azi noapte.

Dar nu pot sa fac asta. De ce? Pentru ca inca mai sper ca undeva acolo, exista un El pentru mine care ma va aprecia, admira, indragi, iubi (intr-un final) pentru ceea ce sunt. Nu pentru a-si satisface orgoliul masculin (cu alte cuvinte pentru a ma trece pe listuta “avute”), nu pentru ca aburii alcoolului ii intuneca mintea si ma vede in lumina slaba ca fiind “minunata”, nu pentru ca se simte nefericit si singur si de fapt vrea sa isi imbuneze viata cu una ca mine care vorbeste si rade mult, nu pentru ca cineva i-a lasat un gol cat china in suflet si ma foloseste sa o uite, nu pentru ca seman cu ea, nu pentru ca am un corp frumos. NU!NU!NU!

Aseara intr-un context ne-a oprit un domn mai in varsta, in jur de 50 ani si ne-a intrebat de ce radem. Radem ca sa nu plangem i-am replicat noi (eu si Lavinia). Apoi ne-a spus un lucru frumos. Flori sunt pe toate drumurile, oricine are acces la ele. Oricine poate oferi un brat. Ce e rar intalnita la un barbat e sinceritatea. Asa incat sa poata veni la tine cu o floricica mica, mica si tu sa stii ca e din suflet, sa stii ca te iubeste fara sa te indoiesti de asta.

Nu stiu daca doar eu si oamenii peste 50 mai credem in valori de genul. Poate mai sunt cazuri izolate. Dar chiar si-asa, nu vreau sa ma multumesc cu surogate. Nu vreau sa accept orice, pe oricine. Si nu pentru ca nu respect oamenii sau pentru ca dispretuiesc. Ci pentru ca in inima mea exista un ocean de iubire. Pot oferi enorm. dar daca ceea ce ofer e terfelit si calcat in picioare totul e in zadar.

Nu vreau sa generalizez, dar in ziua de azi oamenii nu mai vor iubire. Vor sex, mult sex daca se poate. Vor sa uite ca la un moment dat au renuntat sa mai lupte pentru iubire. Asa ca isi ineaca “amarul” in relatii pasagere care la randul lor lasa in suflet gol, durere, scarba…Nu vreau o viata ca asta. Nu pot.