O data cu toamna mi-a revenit in suflet amaraciunea, cea cu care sunt prea obisnuita de-acum. Frigul, ploaia, frunzele, intunericul…toate astea ma infasoara in stransoarea lor, imi trezesc amintiri, ma fac sa-mi doresc sa plec departe de acest loc numit Romania.
Mi-e dor de Italia, de caldura ei, de mare si de soare, de stradute inguste si pietruite, de Roma…
Sunt constienta ca voi fi nefericita toata viata daca voi continua asa…dar nu am idee cum sa opresc acest val de amintiri frumoase care ma izbeste jos, pe cimentul gri al Romaniei…
Nu-mi gasesc locul aici.De fapt, nu stiu unde imi este locul…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu