Sonet

“Ca m-ai tradat tot timpul nu-ti socotesc o vina.
Pacatul e ca astfel pe tine te tradezi;
Esti propriul tau Iuda, impins de negre piezi,
Iti vinzi unor Caiafe inalta ta lumina...
Mai tragic ca un tipat din mine a tasnit,
Sfasietor, sonetul ce ti-am trimis aseara.
Ocari, blesteme, imnuri, acolo s-au ciocnit,
In iures, ingeri, demoni val ma cutreierara.
Ca lebada ce moare si cantul isi tipa,
In spasmul destramarii ti-am scris, inabusit
De-un galgait de suflet agonic, pe sfarsit...
Si mana cu condeiul cazu ca o aripa.
Culcai pe masa tampla si, asteptand pieirea,
Crezui ca este moartea... era, vai, tot iubirea!”

vasile voiculescu

Am citit poezia asta intr-o seara, pe la ora inchiderii, in Avant-garde Cafe. A fost pura intamplare dar in seara asta a rasunat in mintea mea pana am reusit sa o gasesc… :D

Si sa luam in calcul ca Sonet CCVII nu e un titlu de poezie usor de retinut…

Enjoy!