Cand eram mica visam sa gasesc pe jos un cercel, un inel, ceva de aur oricum. Sau bani..multi bani. Euro daca se poate :))
Dar n-am gasit nimic, in afara de cativa lei dupa care probabil nu a plans nimeni foarte mult.
Am fost o visatoare, o cautatoare de comori care credea ca orice straluceste e aur.
Am crescut mare si am invatat ca aurul adevarat rezista la temperaturi ridicate si nu prea il gasesti pe jos…
Partea amuzanta e ca saptamana trecuta m-am impiedicat la propriu prin spital de un cercel marisor de aur :D
L-am tinut in palma cateva minute…visul meu de-o viata era in sfarsit implinit.
Dar claudia nu mai e o fetita visatoare. Cel putin se straduieste foarte mult sa nu mai fie. Asa ca s-a dus exact la domnisoara de la care banuia ca a cazut si a restituit mica dar pretioasa comoara.
N-a primit nici mari multumiri, nici recunostinta. Ci doar un zambet fals si plictisit. Probabil ca doamnisoara era posesoarea multiplelor comori de acest fel, cu multe grame, multe carate, multe pietricele…
Ma astept sa ma mai impiedic in comori si cu siguranta le voi restitui pagubitilor. sunt o cinstita :) (fraieruta ar spune altii :P).
Dar nu voi restitui comorile mele… cele pe care nu trebuie sa le mai astept o viata pentru ca sunt chiar aici langa mine si nu sunt nici pe departe de aur… sunt oameni, locuri, amintiri, emotii, carti, culori, parfumuri, flori, melodii…
:)
