hard enough
A trait o saptamana cu gandul ca mama are o metastaza pe plamanul stang. A trecut prin chinurile cele mai adanci…prin negare, prin durere.. am plans, am facut planuri in mintea mea…planuri terapeutice, m-am rugat…oh! cu cata jale m-am rugat sa mi se dea putere s-o pot duce si pe asta. dar prea putin am crezut cu-adevarat ca …ca poate nu e totul o radiografie, ca poate minte. n-am crezut in minuni, n-am crezut ca mi se va da si mie o zi in care sa vina medicul radiolog si sa spuna:
“- Copii, plecati acasa. Nu-i nimic din ce-ati crezut voi ca e!”
Dar mi s-a dat.
Si Doamne, ce sentimente te incearca!
As vrut sa iau la pupat radiologul. Era om batran, cu minte in cap dar nu s-a sfiit sa faca glume “Daca vrei sa sari sa ma pupi sa asteptam mai intai fotografii!”
Si nu. Mama nu are nici o metastaza la plaman. E cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata in prima zi de primavara!
Si da. Oameni buni e primavara!!! Si soarele asa chior de somn, straluceste! Iesiti afara si traiti! Scoateti capul din deziluzii si visati!…Sperati intr-o minune…sau in mai multe! Uneori ni se dau daca le dorim din toata inima! El inca asculta rugaciunile noastre retarde si fara noima!
Iesiti si priviti in jur la oamenii dragi si iubiti-i.
In pace. In liniste. In sanatate.
In furtuna sufleteasca. In neliniste. In boala.
Neata! Ce frumoasa este viata! :)
nu-mi amintesc sa fi postat ceva, vreodata la ora 6 dimineata. dar se pare ca si cei mai hopeless, reusesc sa-si depaseasca propriile limite.
m-a lovit un val de buna dispozitie, optimism si multumire incat simt nevoia sa si ofer cate putin din fiecare.
nu-mi merge mai bine ca de obicei, n-am mai multi bani, nici perspective mai colorate, nici macar nu sunt iubita mai mult ca de obicei…ceea ce demonstreaza a nspea mia oara ca linistea si bucuria vin din interior si pot coexista cu monotonia vietii, ba chiar cu unele probleme.
citesc o carte care-mi tine mintea ocupata si imi explica de ce am o atractie fatala pentru barbatii nepotriviti.
Va dau un link, poate ajuta pe careva:
mi-am propus sa citesc mai mult si chiar functioneaza. ador cartile care ma ajuta sa imi fac introspectia de zi cu zi, care imi lasa “teme pentru acasa” si nu-mi da voie sa ma plafonez.
La fel de buna e Holly Bible. o recomand cu caldura.
Ce sa va zic?! Daca imi luati blogul de la inceputuri pana in prezent veti remarca o evolutie…ceea ce va dorim si dumneavoastra!
O zi superba, cu cant si soare, chiar cand seful se crizeaza sau mancarea se arde in cuptor!
Today
dezlegata de trecut, imi iubesc prezentul si imi place sa cred ca viitorul va fi unul minunat.
am acceptat faptul ca unii oameni raman un scurt timp in viata mea apoi pleaca…pleaca pentru ca misiunea lor a fost indeplinita, pleaca pentru ca nu mai avem nimic in comun, pleaca pentru ca in viata pur si simplu avem drumuri diferite.
apoi vin altii care, la fel, stau o vreme apoi ne despartim.
dupa unii suferim si ne doare, altii lasa un gust amar si atat.
viata pare o harta cu autostrazi, strazi, stradute, cararui. iar noi mergem fiecare pe drumul nostru sau ratacim toata viata pe drumurile altora.
Iti mai aduci aminte?
ma chinuie un gand de cateva zile.
imi amintesc despre o postare veche in care aberam despre mocirla de noroi si oamenii care prefera sa ramana in ea decat sa iasa. Aberam frumos pe acest subiect si obisnuia sa fie funny…
acum daca stau si ma gandesc mai bine am tendinta sa scot cu forta oamenii pe care ii cred in mocirla. imi pierd energie, timp, emotii gandindu-ma ca trebuie neaparat sa salvez pe x si pe y din a-si distruge viata.
dar nu m-am gandit nici o secunda ca unii au facut din mocirla o casa. e locul ce le da siguranta si intr-un final ajung sa ramana de buna-voie, simtindu-se bine acolo.
e ca si cum ai incerca sa iei un cersetor de pe strada si ai incerca sa il imbraci, sa il speli, sa il inveti o meserie impotriva voii lui. tu nu concepi sa fii in pielea lui asa ca incerci sa ii oferi si lui ceea ce pentru tine inseamna bine…dar cersetorul are o alta teorie despre bine asa ca se intoarce cat de repede pe strada..la libertatea furata de binele tau.
si intr-adevar e mult mai greu sa fii responsabil, sa traiesti curat, sa iti urmezi visele, sa infrunti greutatile si oamenii care iti pun bete in roate, sa te lupti cu lenea, cu viciile, cu poftele, cu jobul care-ti fura jumatate din viata, sa te lupti cu firea ta, cu tine in definitiv…
si e mult mai simplu sa te complaci si sa inveti sa te bucuri de noroi, sa te imprietenesti cu el, sa nu-ti mai pese de cei care dau din cap atunci cand te privesc…
nu va voi mai forta sa iesiti daca nu simtiti nevoia…dar daca veti avea nevoie de ajutor vreodata, eu sunt aici….
:)
Uitarea
Q: cata zapada ar trebui sa acopere urmele pasilor mei plecand?
A: cativa fulgi si-atat. inima lui era deja inghetata …
uitam. promitem ca nu vom uita niciodata dar niciodata nu exista. asa ca uitam intai chipul, apoi ochii, zambetul , vocea, parfumul…incet, incet peste el se lasa un val gros de abur, sau poate fum inecacios de care de indepartam ori de cate ori ii simtim prezenta.
uitam cat de bine era, uitam cat am iubit, uitam si cat am suferit iar el devine unul dintre ei. nici bun nici rau, nici frumos nici urat, nici drag nici dispretuit.
el devine unul din gloata care se inghesuie in carrefour sa cumpere la oferta, unul de la RDS care vrea sa-si plateasca factura, unul de la banca ce e nerabdator sa-si mai deschida un cont, unul din autobuz pe care il remarci doar daca te calca pe pantofii proaspat stersi sau te intriga cu mirosul lui deranjant.
el nu mai are culoare.
si privesti in trecut si-ti amintesti cat ai suferit…privesti apoi in prezenti si vezi fericirea care te tine zilnic de mana.
nici nu mai conteaza cata zapada…
Liviu Bocaneala - Cata zapada :x
Asculta mai multe audio diverse
just for now
Am cautat-o in disperare de un an incoace!
si azi, 9.12.2010 am gasit-o finally!!!!!
suna mai bine pe vremuri…