under construction

Balade pour…Cristi

2011-03-11T02:17:00.001+02:00

hard enough

2011-03-01T12:07:00.001+02:00

A trait o saptamana cu gandul ca mama are o metastaza pe plamanul stang. A trecut prin chinurile cele mai adanci…prin negare, prin durere.. am plans, am facut planuri in mintea mea…planuri terapeutice, m-am rugat…oh! cu cata jale m-am rugat sa mi se dea putere s-o pot duce si pe asta. dar prea putin am crezut cu-adevarat ca …ca poate nu e totul o radiografie, ca poate minte. n-am crezut in minuni, n-am crezut ca mi se va da si mie o zi in care sa vina medicul radiolog si sa spuna:

“- Copii, plecati acasa. Nu-i nimic din ce-ati crezut voi ca e!”

Dar mi s-a dat.

Si Doamne, ce sentimente te incearca!

As vrut sa iau la pupat radiologul. Era om batran, cu minte in cap dar nu s-a sfiit sa faca glume “Daca vrei sa sari sa ma pupi sa asteptam mai intai fotografii!”

Si nu. Mama nu are nici o metastaza la plaman. E cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodata in prima zi de primavara!

Si da. Oameni buni e primavara!!! Si soarele asa chior de somn, straluceste! Iesiti afara si traiti! Scoateti capul din deziluzii si visati!…Sperati intr-o minune…sau in mai multe! Uneori ni se dau daca le dorim din toata inima! El inca asculta rugaciunile noastre retarde si fara noima!

Iesiti si priviti in jur la oamenii dragi si iubiti-i.

In pace. In liniste. In sanatate.

In furtuna sufleteasca. In neliniste. In boala.

Neata! Ce frumoasa este viata! :)

2011-02-15T06:19:00.001+02:00

nu-mi amintesc sa fi postat ceva, vreodata la ora 6 dimineata. dar se pare ca si cei mai hopeless, reusesc sa-si depaseasca propriile limite.

m-a lovit un val de buna dispozitie, optimism si multumire incat simt nevoia sa si ofer cate putin din fiecare.

nu-mi merge mai bine ca de obicei, n-am mai multi bani, nici perspective mai colorate, nici macar nu sunt iubita mai mult ca de obicei…ceea ce demonstreaza a nspea mia oara ca linistea si bucuria vin din interior si pot coexista cu monotonia vietii, ba chiar cu unele probleme.

citesc o carte care-mi tine mintea ocupata si imi explica de ce am o atractie fatala pentru barbatii nepotriviti.

Va dau un link, poate ajuta pe careva:

Femei care iubesc prea mult

mi-am propus sa citesc mai mult si chiar functioneaza. ador cartile care ma ajuta sa imi fac introspectia de zi cu zi, care imi lasa “teme pentru acasa” si nu-mi da voie sa ma plafonez.

La fel de buna e Holly Bible. o recomand cu caldura.

Ce sa va zic?! Daca imi luati blogul de la inceputuri pana in prezent veti remarca o evolutie…ceea ce va dorim si dumneavoastra!

O zi superba, cu cant si soare, chiar cand seful se crizeaza sau mancarea se arde in cuptor!

Today

2011-02-06T15:29:00.001+02:00

dezlegata de trecut, imi iubesc prezentul si imi place sa cred ca viitorul va fi unul minunat.

am acceptat faptul ca unii oameni raman un scurt timp in viata mea apoi pleaca…pleaca pentru ca misiunea lor a fost indeplinita, pleaca pentru ca nu mai avem nimic in comun, pleaca pentru ca in viata pur si simplu avem drumuri diferite.

apoi vin altii care, la fel, stau o vreme apoi ne despartim.

dupa unii suferim si ne doare, altii lasa un gust amar si atat.

viata pare o harta cu autostrazi, strazi, stradute, cararui. iar noi mergem fiecare pe drumul nostru sau ratacim toata viata pe drumurile altora.

Iti mai aduci aminte?

2011-01-16T22:23:00.001+02:00

ma chinuie un gand de cateva zile.

imi amintesc despre o postare veche in care aberam despre mocirla de noroi si oamenii care prefera sa ramana in ea decat sa iasa. Aberam frumos pe acest subiect si obisnuia sa fie funny…

acum daca stau si ma gandesc mai bine am tendinta sa scot cu forta oamenii pe care ii cred in mocirla. imi pierd energie, timp, emotii gandindu-ma ca trebuie neaparat sa salvez pe x si pe y din a-si distruge viata.

dar nu m-am gandit nici o secunda ca unii au facut din mocirla o casa. e locul ce le da siguranta si intr-un final ajung sa ramana de buna-voie, simtindu-se bine acolo.

e ca si cum ai incerca sa iei un cersetor de pe strada si ai incerca sa il imbraci, sa il speli, sa il inveti o meserie impotriva voii lui. tu nu concepi sa fii in pielea lui asa ca incerci sa ii oferi si lui ceea ce pentru tine inseamna bine…dar cersetorul are o alta teorie despre bine asa ca se intoarce cat de repede pe strada..la libertatea furata de binele tau.

si intr-adevar e mult mai greu sa fii responsabil, sa traiesti curat, sa iti urmezi visele, sa infrunti greutatile si oamenii care iti pun bete in roate, sa te lupti cu lenea, cu viciile, cu poftele, cu jobul care-ti fura jumatate din viata, sa te lupti cu firea ta, cu tine in definitiv…

si e mult mai simplu sa te complaci si sa inveti sa te bucuri de noroi, sa te imprietenesti cu el, sa nu-ti mai pese de cei care dau din cap atunci cand te privesc…

nu va voi mai forta sa iesiti daca nu simtiti nevoia…dar daca veti avea nevoie de ajutor vreodata, eu sunt aici….

Uitarea

2010-12-16T00:13:00.001+02:00

Q: cata zapada ar trebui sa acopere urmele pasilor mei plecand?

A: cativa fulgi si-atat. inima lui era deja inghetata …

uitam. promitem ca nu vom uita niciodata dar niciodata nu exista. asa ca uitam intai chipul, apoi ochii, zambetul , vocea, parfumul…incet, incet peste el se lasa un val gros de abur, sau poate fum inecacios de care de indepartam ori de cate ori ii simtim prezenta.

uitam cat de bine era, uitam cat am iubit, uitam si cat am suferit iar el devine unul dintre ei. nici bun nici rau, nici frumos nici urat, nici drag nici dispretuit.

el devine unul din gloata care se inghesuie in carrefour sa cumpere la oferta, unul de la RDS care vrea sa-si plateasca factura, unul de la banca ce e nerabdator sa-si mai deschida un cont, unul din autobuz pe care il remarci doar daca te calca pe pantofii proaspat stersi sau te intriga cu mirosul lui deranjant.

el nu mai are culoare.

si privesti in trecut si-ti amintesti cat ai suferit…privesti apoi in prezenti si vezi fericirea care te tine zilnic de mana.

nici nu mai conteaza cata zapada…

Liviu Bocaneala - Cata zapada :x

Asculta mai multe audio diverse

just for now

2010-12-09T14:05:00.001+02:00

Am cautat-o in disperare de un an incoace!

si azi, 9.12.2010 am gasit-o finally!!!!!

suna mai bine pe vremuri…

per tutta la vita

2010-12-06T23:02:00.001+02:00

Poveste cu cercei

2010-11-09T22:17:00.001+02:00

Cand eram mica visam sa gasesc pe jos un cercel, un inel, ceva de aur oricum. Sau bani..multi bani. Euro daca se poate :))

Dar n-am gasit nimic, in afara de cativa lei dupa care probabil nu a plans nimeni foarte mult.

Am fost o visatoare, o cautatoare de comori care credea ca orice straluceste e aur.

Am crescut mare si am invatat ca aurul adevarat rezista la temperaturi ridicate si nu prea il gasesti pe jos…

Partea amuzanta e ca saptamana trecuta m-am impiedicat la propriu prin spital de un cercel marisor de aur :D

L-am tinut in palma cateva minute…visul meu de-o viata era in sfarsit implinit.

Dar claudia nu mai e o fetita visatoare. Cel putin se straduieste foarte mult sa nu mai fie. Asa ca s-a dus exact la domnisoara de la care banuia ca a cazut si a restituit mica dar pretioasa comoara.

N-a primit nici mari multumiri, nici recunostinta. Ci doar un zambet fals si plictisit. Probabil ca doamnisoara era posesoarea multiplelor comori de acest fel, cu multe grame, multe carate, multe pietricele…

Ma astept sa ma mai impiedic in comori si cu siguranta le voi restitui pagubitilor. sunt o cinstita :) (fraieruta ar spune altii :P).

Dar nu voi restitui comorile mele… cele pe care nu trebuie sa le mai astept o viata pentru ca sunt chiar aici langa mine si nu sunt nici pe departe de aur… sunt oameni, locuri, amintiri, emotii, carti, culori, parfumuri, flori, melodii…

Doar Tu ma cunosti!

2010-10-29T01:05:00.001+03:00

sunt claudia si sunt…

2010-10-29T00:51:00.001+03:00

de cand m-am despartit de el, il caut pe google folosind toate combinatiile posibile, toate informatiile pe care le mai stiu despre el. am incercat o data sa il caut chiar si dupa numarul de telefon.

si probabil ca acesta nu ar fi un semn de nebunie daca m-as fi despartit acum o luna de el. dar au trecut aproape 2 ani de cand nu l-am mai vazut. si mai bine de 1 an de cand nu i-am mai vorbit.

mi-am propus de multe ori sa ma opresc. dar uneori e ca o forta ce pune stapanire pe mine si ma chinuie cu amintirea lui.

saptamana trecuta am avut 1 min intreg de emotie/frica/spaima/bucurie/furie/ cand am crezut ca in sfarsit l-am intalnit…asa cum am crezut in tot acest timp ca se va intampla: din senin, undeva, in romania sau in orice alta tara.

de fapt era un altul identic de la distanta. statea in Piata Unirii si parea ca asteapta pe cineva. avea si o camera foto la gat si aceeasi pozitie dupa care il recunosteam pe vremuri.

vreau sa se termine. nu pot sa promit ca nu voi mai ceda tentatiei de a-i scrie, de a-l cauta, de a rememora zile. dar pot cel putin sa recunosc fata de o lume intreaga ca vreau sa se termine totul.

pentru un om sanatos probabil ca totul s-a terminat in momentul in care a aflat ca oficial el e cu altcineva. dar pentru mine se pare ca un minut inseamna un an, chiar mai bine de-atat.

probabil ca nu voi putea sa il sterg ca pe-un burete. cu siguranta, de fapt. dar vreau sa il iert si sa ma iert. vreau sa pot iubi din noi, cu incredere, cu daruire, cu sinceritate.

Please help me God!

the way I am

2010-10-12T11:27:00.001+03:00

Dap.

It’s true.

:))

o lume nebuna, nebuna nebuna…

2010-10-12T11:23:00.001+03:00

E zi cu soare si cafea aromata.

E zi cu planuri multe ca pe vremuri.

Si sunt vesela, si am pofta de viata. si n-am decat o zi la dispozitie: azi.

E ziua mea libera.

Cand cresti timpul capata alte dimensiuni si daca gasesti un pic mai mult pentru tine, devii cel mai fericit.

Iubesc ziua de azi si tot ce va aduce.

Si cum voi termina ultima gura de cafea voi tasni pe usa aceea…si voi incerca sa uit de restul zilelor de prizonierat….si voi incerca sa-mi repet ca sufletul meu nu poate fi nici umilit, nici schimbat dupa bunul plac al oamenilor…

am vise mari

2010-09-28T00:25:00.001+03:00

sunt melodii, oameni, fotografii care declanseaza in mine un dor de frumos, dor de albastru, de viata asa cum am gandit-o si am visat-o ani la rand. simt ca aceasta viata e mai aproape ca oricand de mine.

am intrat la master pe ultima suta de metri si ma gandesc ca nu e intamplare. sunt pasi care trebuie parcursi, dar care ma vor duce acolo…pe plaja aceea insorita, cu pescarusi si valuri sparte de stanci.

saptamana trecuta am descoperit-o pe Ornella Vanoni, care-mi alimenteaza visul si nu reusesc sa ma mai satur de melodiile ei. voce splendida, versuri faine…limba superba!

va las doua din piesele care m-au “lovit” iremediabil.

partaj

2010-09-12T20:15:00.004+03:00

tie ti-a trecut iubirea

mie mi-a trecut uimirea

Ho voglia di andare via

2010-09-09T11:37:00.001+03:00

O data cu toamna mi-a revenit in suflet amaraciunea, cea cu care sunt prea obisnuita de-acum. Frigul, ploaia, frunzele, intunericul…toate astea ma infasoara in stransoarea lor, imi trezesc amintiri, ma fac sa-mi doresc sa plec departe de acest loc numit Romania.

Mi-e dor de Italia, de caldura ei, de mare si de soare, de stradute inguste si pietruite, de Roma…

Sunt constienta ca voi fi nefericita toata viata daca voi continua asa…dar nu am idee cum sa opresc acest val de amintiri frumoase care ma izbeste jos, pe cimentul gri al Romaniei…

Nu-mi gasesc locul aici.De fapt, nu stiu unde imi este locul…

Cer un cer

2010-09-01T19:45:00.001+03:00

azi am simtit aerul rece, cu iz de toamna si de frunze care stau sa moara.

azi am simtit tristete, singuratate, nevoia de zbor real.

pasind pe borduri de piatra am vazut albastrul cerului reflactandu-se in baltile imense care inecau soseaua. si m-am oprit: cer deasupra, cer jos.

doar ca cerul din balta era o iluzie dulce-albastruie, usor de atins, aproape reala care cauta sa ma inghita…

…………………………………………………………………………………………………

Perdeaua

2010-08-24T23:25:00.001+03:00

“Nu se supunea inca sentimentului de cainta care incepea sa vorbeasca in el. Credea ca aceasta era o intamplare care avea sa treaca fara sa ii tulbure viata. I se parea ca e un catel care s-a purtat urat in casa si pe care stapanul lui il ia de ceafa si-l baga cu nasul in propria lui murdarie. Catelul schelalaie, se da inapoi, vrea sa fuga cat mai departe ca sa scape de urmarile faptei lui si sa le uite, dar stapanul, neindurator, nu-i da drumul. Nehliudov simtea acum toata ticalosia pe care o savarsise si simtea mana puternica a stapanului, dar nu pricepea inca toata gravitatea faptei lui, si nici nu-l recunostea pe stapan. Nu voia inca sa creada ca tot ceea ce se desfasurase in fata ochilor lui era o fapta facuta de el. Dar mana nevazuta, neinduplecata, il tinea strans si el simtea ca nu-i va putea scapa. Voia inca sa mai para in largul lui, stand picior peste picior, dupa cum obisnuia, se mai juca nepasator cu ochelarii si statea firesc si sigur pe scaunul al doilea din randul intai, ca un om care are toata increderea in sine, dar incepea sa simta in fundul sufletului sau toata cruzimea, josnicia si lasitatea nu numai a faptei acesteia, dar, si a intregii lui vieti desfranate si crude, de trandav multumit de sine, isi dadea seama ca perdeaua ingrozitoare, care acoperea ca printr-o vraja, timp de doisprezece ani, atat crima aceasta cat si viata lui de atunci incoace, se misca, se da la o parte si ca putea privi dincolo de ea.”

Lev Tolstoi – “Invierea”

Messagio gratuito

2010-08-10T10:49:00.001+03:00

N-am cum sa nu remarc cititorul/cititoarea din Latio Roma.

Si probabil ca a trecut mai bine de un an de cand sper sa imi scrii macar un “imi pare rau”. Cu siguranta cer foarte mult de la tine, dar cred ca a venit timpul sa facem lumina peste trecut. Si astfel vom taia toate sforile care ne mai leaga. Pentru ca aste vrem, in fond…nu?

Daca nu esti cine cred ca esti, ignora randurile de mai sus.

Viata, viata, viata…

2010-08-10T10:36:00.001+03:00

Am gasit versurile de mai jos pe un site… Sunt cuvinte grele, care au reusit sa miste ceva in suflet.

In font toti dorim sa crestem,nu?

:)

"Dacă te poti stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul repros, cu liniste sfântă,
Dacă-ti păstrezi, în virtute, credinta si-ncaleci sfiala,
Când se îndoieste de tine multimea, si-ti ierti îndoiala ...
Dacă astepti cu nădejde si nu te răpune-asteptarea,
Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea,
Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură,
Dacă păsesti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură ...
Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise,
Dacă din gânduri mărete renunti să-ti faci teluri prezise,
Dacă cuvântul, izvor de ispite si cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelisti, nici vâsle in drumul spre astru ...
Dacă suporti să auzi, despre spusele tale cinstite,
Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite,
Dacă din opera s-au ales doar ruine si spatii,
Singur, cu scule stricate, de poti s-o refaci, din fundatii ...

Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o sansă, avutul,
Poti să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul,
Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată,
Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată ...
Dacă superb prin vointă fortezi, când îti vine sorocul,
Inima, capul, tăria, să nu îsi astâmpere jocul
Gol de puterea vietii, urmându-ti destinul spre tinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ti spune mereu înainte! ...

Dacă multimilor poti să vorbesti cu deprinderi egale,
Dacă, constant, îti păstrezi modestia si-n cercuri regale,
Dacă esti vulnerabil, la prieteni, la cei cu pornire,
Dacă pe toti îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire ...
Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen si mare
Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare…”

Rudyard Kipling - Daca

Eu cred in minuni…

2010-07-20T00:45:00.001+03:00

Cand eram copil, mama avea o carte cu titlul “eu cred in minuni”. Probabil ca nici daca ma straduiesc din greu nu imi voi mai aduce aminte nimic din ea, dar titlul imi rasuna des in minte.

Minunile au murit de mult in inimile oamenilor. Nimeni nu le mai asteapta, nimeni nu mai crede in ele, putini mai viseaza, putini le mai cer.

De fapt, minuni sunt oriunde privesti. Minuni sunt ochii iubitului, minuni sunt degetelele de la picioarele unui nou nascut, minune e cerul cu nuante greu de pictat. Minune e iubirea care inca mai exista pe pamant, minuni sunt sufletele bune care n-au uitat sa daruiasca, minuni sunt zambetele, minuni sunt stelele, minune e MAMA…

Minune e fiecare nota din muzica fara de care viata ar fi black and white. minune e iubirea Lui, care e neschimbata desi noi suntem atat de schimbatori. Minune e Vocea Lui pe care inca o mai auzi ca sopteste… Minune e suferinta care te transforma dintr-un om urat intr-un om frumos. minuni sunt lacrimile in care se spala pacatele si regretul, iertarea si un nou inceput.

Minune esti TU!

Words

2010-07-07T00:28:00.001+03:00

Mi-e somn. Mi-e greu sa accept viata asa cum imi este data si lupt ca s-o transform in ceva mai bun.

Mi-e sete de liniste, de aer curat, de zambet si lumina.

Si prea putini sunt cei care au ceva de oferit intr-o lume in care majoritatea vor doar sa ceara.

Caut acea libertate pe care putini o au in suflet, de care putini stiu ca exista. Nu sunt nici nefericita, nici fericita. Sunt doar flamanda de dragoste, o dragoste reala care are izvor din Cel ce e Iubire si Viata.

Astept in tacere ajutorul Tau.

poate…

2010-05-26T03:56:00.001+03:00

desi nu cred.

Doamne, cate poate invata un om intr-un singur an…

Sonet

2010-05-26T02:11:00.001+03:00

“Ca m-ai tradat tot timpul nu-ti socotesc o vina.
Pacatul e ca astfel pe tine te tradezi;
Esti propriul tau Iuda, impins de negre piezi,
Iti vinzi unor Caiafe inalta ta lumina...
Mai tragic ca un tipat din mine a tasnit,
Sfasietor, sonetul ce ti-am trimis aseara.
Ocari, blesteme, imnuri, acolo s-au ciocnit,
In iures, ingeri, demoni val ma cutreierara.
Ca lebada ce moare si cantul isi tipa,
In spasmul destramarii ti-am scris, inabusit
De-un galgait de suflet agonic, pe sfarsit...
Si mana cu condeiul cazu ca o aripa.
Culcai pe masa tampla si, asteptand pieirea,
Crezui ca este moartea... era, vai, tot iubirea!”

vasile voiculescu

Am citit poezia asta intr-o seara, pe la ora inchiderii, in Avant-garde Cafe. A fost pura intamplare dar in seara asta a rasunat in mintea mea pana am reusit sa o gasesc… :D

Si sa luam in calcul ca Sonet CCVII nu e un titlu de poezie usor de retinut…

Enjoy!

light up as if you have a choice

2010-05-22T13:50:00.001+03:00

YouTube
- Leona Lewis - Run (itv.com/xfactor)

…even if you haven’t it.

Goana dupa vant

2010-04-26T01:02:00.001+03:00

Fugim de noi, fugim de ceilalti. Fugim de durere, de saracie, de necaz, de abandon. Fugim de mizerie, fugim de intuneric, de urat. Fugim de neputinte, fugim de adevar. Fugim de consecinte, fugim de trecut. Fugim de prieteni, fugim de dusmani. fugim de iubire, fugim de sentimentele proprii. Fugim de esec, fugim de tradare. Fugim de slabiciuni, fugim de profunzime, fugim de Dumnezeu.

Fugim si nu stim incotro.

Happy!

2010-04-21T02:00:00.001+03:00

Happy, Happy,

Happy,

I did it!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

just my imagination?

2010-04-19T23:38:00.001+03:00

…maybe.

dragostea ca o pereche de pantofi

2010-04-13T16:26:00.001+03:00

“Dar daca nu-ti mai trebuie dragostea mea..
Daca nu mai ai ce sa faci cu ea.. N-o arunca asa
Mai bine aseaz-o undeva
Aseaz-o intr-un loc cu multa lume…pe o strada aglomerata
Sau intr-o sala de cinema
Poate o gaseste cineva si-are nevoie de ea...
Aseaz-o undeva, aseaz-o undeva ..daca nu-ti mai trebuie dragostea mea ..”

Toate panzele sus!

2010-04-09T13:32:00.001+03:00

Timpul. Timpul lor alearga cu sau fara tinta. Al meu se impiedica la fiecare pas. Deseori se opreste cautand motiv sa ramana nemiscat. Si nu conteaza daca ingheata secundele sub fulgii albi si impertinenti sau daca minutele sunt udate de ploile ce nu mai spala de mult nimic. Sau din contra, daca orele sunt arse si innegrite de un soare tacut si singur.

Oricum ar fi, orice-ar intampina, timpul meu doarme. Sunt inchisa in somnul lui adanc.

Privesc in jur. Vad zbor la unii. Goana la altii. Pasi obositi. Pauze poate. Dar timpul lor trece. Vietile lor “se misca”. Se intampla lucruri: incep sau se termina.

In viata mea nu se petrece nimic. Si nu stiu daca eu sunt vinovata sau vantul care se incapataneze sa sufle doar in panzele altor corabii.

Sau poate stau aici, pe banca asta, asa cum m-ai lasat. Si astept ca tot tu sa ma ridici sau sa ma alungi. Au trecut 10 luni de cand stau pe banca asta nenorocita. Am avut multe tentative sa ma ridic. Te-am urat si te-am iubit in acelasi cuvant. Acum vreau doar sa te uit, asa cum uiti o carte intr-un tren si iti pare rau dupa ea. Dar iti aminteste de alte zeci de carti care stau cumintele pe raft si te asteapta sa le citesti.

Vreau sa te uit ca o amnezica…sa uit profund si total. Asa incat o poza ratacita printre lucruri sa nu-mi miste nici macar o geana, sa nu-mi incordeze nici pentru o secunda sufletul. Sa ma intreb: “Al cui e acest chip strain mie?” si sa nu-mi pot raspunde.

Vreau sa te uit asa cum uiti o durere sau un lucru rusinos, cum uiti o poezie invatata in scoala generala, cum uiti chipuri neimportante care nu au insemnat nimic, cum uiti locurile pe unde ai trecut doar o data…

Si vreau sa ma ridic de pe banca asta nenorocita si sa-mi repet pana voi intelege cu toti porii ca iubirea n-a stat niciodata langa mine.

pentru Ioncica :)

2010-03-31T12:25:00.001+03:00

Frumoasa revedere! Scurta si la obiect… M-am bucurat sa te vad… a fost juma’ de ora ca pe vremuri, cand eram copchii prosti si fara griji esentiale. In plus ai starnit iar in mine “dorul” de a lucra in cercetare. Credeam ca e mort si ingropat…

Viata nu e chiar asa cum ne-o dorim…INCA. Dar stiu ca va fi. Asa ca “tu fata”, capu’ sus! Si curaj! You can do it!!!

Ne vedem in Lyon dragule!!

cu dedicatie :)

“In each tear
there’s a lesson

Makes you wiser than before

Makes you stronger than you know

In each tear

Brings you closer to your dreams
No mistake, no heartbreak
Can take away what your meant to be...

…

You're much more than a struggle that you go through
You're not defined by your pain, so let it go...
You’re not a victim, you're more like a winner
And you’re not in defeat, you're more like a queen”

Doza de bunatate

2010-03-30T10:05:00.001+03:00

Mereu m-au sensibilizat oamenii saraci si batranii. M-am imprietenit repede cu babutele imbracate cu multe fuste si ciorapi grosolani, venite de la tara care ma opreau sa imi vanda o lingura sau un buchetel de flori sau doar sa imi spuna o vorba buna, asa cum doar ei, cei care nu au cunoscut desensibilizarea urbana stiu s-o faca…

Poate pentru ca sunt cel putin doua persoane din categoria “babute simpatice de la tara”cu care am crescut si, desi eu m-am schimbat extrem de mult ele au ramas la fel.

Acelasi port colorat care nu se asorteaza din prea mai abundenta de flori, aceiasi sosoni cu sosete de lana tricotate manual cu o iarna in urma, aceeasi pestelca legata de mijloc, acelasi batic inflorat… aceeasi bunatate simpla din priviri si vorbele stalcite ca “pastica”, “sopon”, “manuri”…

Tanti Marioara are 80 de ani. Mi-a fost inlocuitor de bunica…Este inca, dar o vad mult prea rar acum. Cu toate ca lupta din greu cu boala ei, femeia asta care are doar 4 clase si abia stie sa scrie…femeia asta e o nestemata. un om vertical, curat la suflet dar mai ales BUN.

Imi amintesc de zilele copilariei cand poposeam acolo cate o saptamana sau doua in vacanta de vara. Uneori mergeam impreuna cu sora mea si devenise un ritual ca in prima seara sa greblam si sa curatam gradinuta cu iarba si flori din jurul casei, unde tot noi urma sa ne jucam. Ei bine, “ritualul” ii facea pe batrani atat de fericiti! Nu intelegeam pe atunci de ce! Stateau in fara bucatariei de vara si admirau de jur in prejur curatenia. Privirea le sclipea de multumire si ca rasplata primeam un “ou in coaje” sau un pepene galben adus direct din gradinuta de legume.

Oamenii astia stiau sa se bucure. Dar intr-un maniera ce depaseste bucuria mea cand imi cumpar o super haina/poseta/crema/etc. In curtea aia nu auzeai certuri, tipete, injurii. Singura dojana a femeii catre barbatul ei era “Mai Mihai!”, spusa pe un ton ce iti fura un zambet macar. Iar nenea Mihai, ispasit o privea dragostos. Era ceva in privirea aceea…Dragoste, viata, pace! Cred ca toate! La fel ca si lacrimile batranului de fiecare data cand plecam la finalul vacantei petrecute acolo.

Am multe amintiri din curtea aceea: ciresul cu cirese mari care parea mult prea inalt pentru mine pe atunci, casa cu pridvor unde erau ascunse “comori”, parul din iarba cu pere mici, roz la miez si parfumate (n-am mai vazut de atunci asa ceva!), gradina de legume cu rosii proaspete si mai ales “harbujei”, nucul taiat si explorat pe toate partile, iapa gri si blanda ca o lady…

Ultimii ani au trecut pe langa mine. Nici nu stiu ce am facut in ei. Imi repet ca trebuie sa mangai sufletele oamenilor dragi si batranetile lor cat inca ma mai asteapta pe la porti…si nu e putin lucru sa fii asteptata. Cati oameni ma mai asteapta in felul acela cald, real, dragastos?

Stiu ce fac de Paste. Voi depana amintiri in fata casei cu pridvor si voi incerca sa imi aduc aminte ce se ascundea in sufletul meu de copil… Voi scoate apa de la fantana…Imi voi deschide sufletul in curtea aceea fara teama… Pentru ca acolo nimeni nu face rau nimanui…

life is good, young lady!

2010-03-18T00:54:00.001+02:00

“At the end of the day it’s all about her…”

Warren Zevon – Keep me in your heart for a while

you smell good, like home

2010-03-16T02:54:00.001+02:00

“Dear Karen,

If you're reading this, it means I actually worked up the courage to mail it.
So, good for me.
You don't know me very well but you get me started,
I have a tendency to go on and on about how hard the writing is for me.
But this...this is the hardest thing I've ever had to write.
There's no easy way to say this, so I'll just say it.
I met someone. It was an accident.
I wasn't looking for it. I wasn't on the make.
It was a perfect storm. She said one thing. I said another.
Next thing I knew, I wanted to spend the rest of my life in the middle of that conversation.
Now there's this feeling in my gut. She might be the one.
She's completely nuts...in a way that makes me smile -- highly neurotic.
A great deal of maintenance required.
She is you, Karen.
That's the good news.
The bad is that I don't know how to be with you right now.
And it scares the shit out of me.
Because if I'm not with you right now, I have this feeling we'll get lost out there.
It's a big, bad world full of twists and turns, and people have a way of
blinking and missing the moment...the moment that could've changed everything.
I don't know what's going on with us and I can't tell you why you should waste a leap of faith on the likes of me...
But, damn, you smell good, like home.
And you make excellent coffee.
That's got to count for something, right?
Call me.
Unfaithfully yours, Hank Moody.”

Californication, Season 2, Ep. 10

…

azi am avut mai bine de jumatate de ora cand am simtit ca sunt fericita. fericirea e un cuvant mare. Ne asteptam ca ea sa apara, implicit, o data cu lucrurile mari: o masina noua si scumpa, un castig la loto, un print pe cal alb, o cariera de vis, un copil extraordinar de destept…

de fapt e mult mai simplu. fericirea e atunci cand simti inghesuite intr-o secunda o mii de emotii care te gatuie, cand iti vine sa zambesti fara motiv, cand ti-e destul cat ai acolo, atunci: un om care te face sa te simti speciala, o melodie perfecta, capatata cu greu si …drumul spre nicaieri.

Si probabil ca, in comparatie cu scrisoarea de mai sus, randurile mele adaugate sunt palide si anemice. dar mi-o asum.

i’m not a writer.

:)

try…

2010-03-15T16:23:00.001+02:00

“No I don't wanna battle from beginning to end;
I don't want cycle or recycle revenge;
I don't wanna follow death and all his friends”.

local error

2010-03-10T19:43:00.001+02:00

“Cu-atatea miliarde de oameni pe aceasta planeta, cineva ar trebui sa conceapa un sistem in care nimeni sa nu mai fie singur”

John Ortberg

Creere!

2010-03-10T19:38:00.001+02:00

Sunt zile in care nu mai stii de ce sa te agati ca sa mergi mai departe…Mi s-a demonstrat a nu stiu cata oara ca degeaba ai aproape tot ce-ti doreste sufletul, material vorbind, daca in tine e furtuna…daca nu esti iubit… daca vrei si nu poti gasi linistea.

Nu ma intreba ce e cu mine. Daca as sti, as fi un om fericit.

poem complicat

2010-03-10T09:50:00.001+02:00

de ioana negoescu

dacă ți-aș scrie acum ar ieși un poem de dragoste
ar fi un text lung
despre frunze despre pietre despre copaci
aș spune cum alunecă zilele prin mine
cum le compun oasele
din oasele mele
cum fac tot felu de calcule supercomplicate
din care îmi iese mereu egal cu zero.
până la urmă adun
scad
înmulțesc
împart
fără vreo logică
împart totul
cuprinsă de panică
împart ca să nu fiu singură.
ți-am spus că trăiesc într-un melc. ți-am spus.
trăiesc într-o infinitate.
aș putea să scriu un text despre asta
un poem de dragoste cu o algebră a lui
un poem complicat
despre cel mai simplu lucru din lume.

“Diminetile astea sunt motivante. Iti aduc aminte ca vrei sa te ridici!”

2010-03-09T11:19:00.001+02:00

8 Martie jalnic. De ce oare eram sigura ca asa va fi?

O insiruire de momente tensionante, scene ca din filme, abtinerea de a plange, plansul, mesaje, rasturnari de situatie, alegeri corecte dar dificile, amicitii destramate, concert cu o mana de oameni in taverna, dans cu oameni necunoscuti, sentimentul de zbor, disparitia fricii de oameni, iarasi lacrimi, oameni, oameni, oameni…

Si eu. Singura. Si ei. Singuri.

Ei vor. Eu nu vreau. Cel putin nu vreau asa. Nu gandesc asa lucrurile. Cineva mi-ar spune ca astea nu se gandesc. Poate ca eu sunt un caz special si la mine toate trec intai prin creier unde sunt filtrate la maxim.

Da. Vreau sa fiu iubita. Vreau sa fiu EA. Dar nu cu orice pret, nici cu oricine. Nu sunt disperata desi va spun cu sinceritate: e cumplit sa fii singura de 14 februarie, 1 martie, 8 martie, Dragobete etc. Aproape ca ai fi tentata sa accepti orice oferta. Iar eu am avut cel putin 3 azi noapte.

Dar nu pot sa fac asta. De ce? Pentru ca inca mai sper ca undeva acolo, exista un El pentru mine care ma va aprecia, admira, indragi, iubi (intr-un final) pentru ceea ce sunt. Nu pentru a-si satisface orgoliul masculin (cu alte cuvinte pentru a ma trece pe listuta “avute”), nu pentru ca aburii alcoolului ii intuneca mintea si ma vede in lumina slaba ca fiind “minunata”, nu pentru ca se simte nefericit si singur si de fapt vrea sa isi imbuneze viata cu una ca mine care vorbeste si rade mult, nu pentru ca cineva i-a lasat un gol cat china in suflet si ma foloseste sa o uite, nu pentru ca seman cu ea, nu pentru ca am un corp frumos. NU!NU!NU!

Aseara intr-un context ne-a oprit un domn mai in varsta, in jur de 50 ani si ne-a intrebat de ce radem. Radem ca sa nu plangem i-am replicat noi (eu si Lavinia). Apoi ne-a spus un lucru frumos. Flori sunt pe toate drumurile, oricine are acces la ele. Oricine poate oferi un brat. Ce e rar intalnita la un barbat e sinceritatea. Asa incat sa poata veni la tine cu o floricica mica, mica si tu sa stii ca e din suflet, sa stii ca te iubeste fara sa te indoiesti de asta.

Nu stiu daca doar eu si oamenii peste 50 mai credem in valori de genul. Poate mai sunt cazuri izolate. Dar chiar si-asa, nu vreau sa ma multumesc cu surogate. Nu vreau sa accept orice, pe oricine. Si nu pentru ca nu respect oamenii sau pentru ca dispretuiesc. Ci pentru ca in inima mea exista un ocean de iubire. Pot oferi enorm. dar daca ceea ce ofer e terfelit si calcat in picioare totul e in zadar.

Nu vreau sa generalizez, dar in ziua de azi oamenii nu mai vor iubire. Vor sex, mult sex daca se poate. Vor sa uite ca la un moment dat au renuntat sa mai lupte pentru iubire. Asa ca isi ineaca “amarul” in relatii pasagere care la randul lor lasa in suflet gol, durere, scarba…Nu vreau o viata ca asta. Nu pot.

scar

2010-02-28T23:24:00.001+02:00

Katya: What makes a man attractive? A scar.
Pierre Peders: Why?
Katya: Because... most women have one too.

keep calm and carry on

2010-02-26T00:08:00.001+02:00

Silvia intelesese in sfarsit ca viata nu era asa cum o visase.

Dar nu putea sa accepte cu usurinta lumea in noua ei forma de prezentare. Nu putea sa stea cu mainile in san cand vedea cum cei dragi din jurul ei sunt tot mai nefericiti. Isi dorea sa ajute, sa fie acolo, sa asculte, sa mangaie, sa iubeasca. Dar iubirea ei nu schimba nimic in vietile celor doi oameni cu care isi impartea viata.

Se simtea legata, neputincioasa. Silvia trebuia sa fie o sora mai mare care sa stie sa sfatuiasca. In schimb nu era decat o sora. Ar fi vrut sa ii vada fericiti. Ar fi vrut sa ii vada luptand pentru visele lor dar simtea ca nici macar ea nu mai crede in propriile vise. Toata nefericirea din jurul ei o facea sa sufere. Pentru ca stim cu totii ca ea se hranea cu soare, zambet, zambile, idei, culori, poezii. Si toate acestea se ofileau cu fiecare zi.

Silvia simtea ca nu mai putea continua, ca nu mai stia sa lupte. Silvia se simtea singura si dezorientata intr-o lume mare si grabita. Ar fi vrut sa primeasca un semn divin, orice, ceva care sa ii arate drumul. Ar fi vrut sa nu auda din gura lor propriile ei ganduri. Ar fi vrut sa le spuna ca nu e asa, si cu zambetul ei larg sa aduca lumina in sufletele lor.

Dar Silvia se poticnea in propriile ei vise. Silvia nu mai putea sa ajute pe nimeni pentru ca ea insasi avea acum nevoie de ajutor. Silvia simtea nefericirea cu greutatea ei apasand-o pe suflet. Ii auzea strigatele nepasatoare.

Ba mai mult Ironia zbura deasupra capului ei ca un uliu flamand. Ironia vroia s-o rapuna.

[…]

Intr-o seara, rezemand gardul Mitropoliei, discuta cu prietena ei, Lavinia. Era una din acele discutii intense, profunde, clare…Ii spunea ca degeaba are toate resursele, toate calitatile…pentru ca acestea erau ca niste bani multi intr-un cont…iar ea nu stia sa foloseasca bancomatul…si nimeni altcineva n-avea instructiunile de utilizare.

“- Lavinia, gandi ea cu voce tare. Acum stiu. Banii nu aduc fericirea. Daca mi-ai da acum un milion de euro, n-as fi mai fericita. Nici ei nu ar fi. Banii nu ne rezolva dilemele, banii nu ne aduc iubirea, banii nu pot reda sanatatea persoanelor iubite, banii nu ne alina singuratatea, banii nu ne aduc implinirea, banii nu ne dau stima de sine, banii nu ne spun incotro sa mergem atunci cand ne ratacim, banii nu ne iarta greselile nici nu ne vindeca ranile. Banii sunt doar analgezicul suprem. Ma ajuta sa uit de mine oferindu-mi iluzii.”

Chiar atunci la semafor, dintr-o masina alba, un tanar scoase capul:

“- Domnisoara, pot sa te intreb ceva?”

Silvia ridica ochii din pamant, revenind pe pamant.

“- Spune.”

“- Pot sa te violez?”

“- …”

Rosu. Masina porni si isi relua mersul. Silvia porni intr-un plans adanc. Ironia…Ea…ea vorbea cu durere despre lucruri care apasau…”Pot sa te violez?”. O intrebare mai stupida intr-un moment mai stupid putea exista oare? “Nu, nu poti.” Asta era raspunsul.

Lavinia calma plansul Silviei. Din urma se apropiau doi betivi duhnind a alcool, mizerie, indiferenta, esec.

“- Domnisoarelor, va rog mult sa-mi dati si mie niste bani….n-am mancat nimic….copii …crize epileptice…sarac”. Silvia nu auzea decat franturi. Ii simtea duhoarea. Ii privea fata, barba, ranile. Scotoci dupa portofelul ei “plin” de proaspetii bani sositi de la parinti via BRD. Scoase 2 Ron si ii intinse betivului.

“- Ia-i. Nici nu-mi mai pasa ce faci cu ei. Bea! Uita macar tu in seara asta…”, sopti printre dinti Silvia, mai mult pentru ea. Nu-si punea intrebari daca povestea prezentata era reala sau nu. Nici nu mai conta azi. Putea sa ii bea. Daca asta il facea pe el fericit.”Nu pot sa salvez lumea de ea insasi, gandi ea”.

Ironia ranjea.

Asteptarea lor fu curmata de un claxon. Era unul din ei cu una din ele. Tristi. Zambind.

“- Am lovit o masina. N-am vazut-o cand ieseam din parcare. De ce mi se intampla asta de fiecare data cand ma gandesc la ea?”.

De pe bancheta din spate se auzeau sosoteli.

“-Ironia”, sopti Silvia, Laviniei.

Ti-am zis eu!

2010-02-21T05:50:00.001+02:00

YouTube
- Vank - Noptile de Vara

din seria “no sleep”

2010-02-21T05:27:00.001+02:00

A trecut ceva vreme de cand n-am mai atins aceasta onorabila ora avand ochii larg deschisi si mintea cutreierata in lung si in lat de ganduri care se fugaresc fara sa se ajunga.

N-am nimic de zis. E un mare gol pe care il credeam umplut, sau aproape umplut. A fost totul in mintea mea. A fost un vis frumos. A fost un zbor. Dar am cazut de la inaltime si mi-am frant aripile colorate. Zburam cu fluturii, visam colorat, radeam colorat, traiam colorat.

Acum vars lacrimi incolore.

Oare cer prea mult de la viata? Oare e atat de greu sa mi se picure un strop de iubire in paharul meu vesnic gol? Oare sunt atat de greu de iubit? Oare toate povestile infloresc ca zambilele apoi se ofilesc si mor inainte ca primavara sa fi plecat? Oare voi fi vreodata fericita?

Sau voi sfarsi pe “red hill”-ul meu?…ar fi unul mov, fara interdictie pentru fluturi.

[..]

Incerc sa mai cred in iubire. Dar realitatea gri imi striga cu asprime ca iubirea a murit. Asa si?

Niciodata n-am fost prea realista. De ce-as fi acum?

Am obosit sa cersesc iubire sau sa iau cu imprumut.

YouTube
- Vank-Iubire cu imprumut

Viata incepe mereu

2010-02-21T01:18:00.001+02:00

“- Viata incepe mereu, sopti Nora, uitandu-se la mica jivina, pe care se aplecase sa o mangaie pe botul umed de zapada.

Nu stia bine cui spune aceste cuvinte si pentru cine le spune. Pentru Paul, care se zbuciuma de atata vreme sa iasa din amintirile lui, ca dintr-o iarna. Pentru Gunther, care inca avea ochii intorsi spre imaginea mamei disparute. Pentru Hagen, care incerca sa pastreze fantoma iubitei intr-o casa cu obloane ferecate.

<<Si pentru tine, biata mea Nora, pentru tine, care ai crezut de atatea ori ca nu mai ai de asteptat nimic de la nimeni.>>”

YouTube
- Melanie C - First day of my life.

“So I found a reason
To let it go
Tell you that I’m smiling
But I still need to grow.
Will I find salvation in the arms of love?
Will it stop me searching? Will it be enough?”

ps. Multumesc pentru zilele de zbor! :)

Din nou

2010-02-20T13:44:00.001+02:00

“<<Sunt rau, sunt nedrept>>, adauga din obisnuinta vocea lui intima de om rezonabil, fara sa-i poata da insa remuscari. Cuvintele, gandurile treceau prin el pustii. Se simtea ca un instrument cu coardele rupte, fara rezonanta, fara caldura. Nimic nu raspundea in el, nici ganduri, nici amintiri.

Cunostea un nume care altadata trezea in el dureri nervoase, reflexe, de neinlaturat: Ann. Il spunea acum cu glas tare, din curiozitate, cum ar fi apasat pe o clapa sa vada daca raspunde: Ann, Ann, Ann. Numele cadea inert, ca o piatra.”

“- Esti si tu ca focul de pe Piatra Mare, Paul. Stiu bine ca esti undeva in ceata, dar nu te vad.

- De ce spui asta, Nora? Nu sunt langa tine? Nu suntem impreuna?

- Impreuna si totusi singuri.

- Toti suntem singuri, Nora. Uita-te bine la toti cati sunt suntem aici si spune daca e cineva care nu e singur.”

“Esti intra-adevar frumoasa. Schiul face din tine un baiat cu care ne purtam baieteste. Dar acum, uite ca ne intimidezi. Am vrea sa-ti sarutam mana si nu stim cum. ne-am invatat sa te lasam sa cazi in zapada, fara sa intoarcem capul dupa tine. Tu te descurci totdeauna singura, si noi trecem mai departe. Ne-am invatat sa-ti raspundem rastit, ba uneori nici macar sa-ti raspundem, Tu esti rabdarea, Nora. Tu esti cumintenia. Tu esti simplicitatea. Le primim pe toate cu nepasare, ca si cum ni le-ai datora, ca si cum am avea drepturi vechi asupra lor. Dar asta-seara, deodata ne aduci aminte ca esti frumoasa, si frumusetea ta e un dar prea mare. Ne dezarmeaza, ne da remuscari, ne face sa spunem prostii.”

All I want is you

2010-02-19T21:32:00.001+02:00

Un vis e pe cale sa se intample. Mai exact, vreau sa merg pe 9 octombrie la Roma, la concertul celor de la U2 (cred ca v-ati dat seama din postarile de pana acum ca sunt mare fana :D). Sper sa mai gasesc bilete atunci cand voi avea banii necesari.

Oricum, partea faina-i ca a venit vremea…vremea in care “To do list” e mai mult decat insirare de vise mai mult sau mai putin realizabile.

A venit vremea sa traiesc.

A venit vremea sa ma opresc din asteptat. E inutil. Am asteptat sa cresc, sa termin liceul, sa intru la facultate, sa ma mut in Iasi, sa termin facultatea, sa iau licenta, sa am un job. Dar prea putin am trait in prezent. Prea putin am iubit ziua de azi. Prea mult am iubit un “maine” care nici macar nu a mai venit.

A venit vremea sa imi traiesc viata asa cum stiu.

Vreau sa fiu fericita. Stiu ca pot.

Metaforic vorbind

2010-02-19T21:12:00.001+02:00

Mi-am recapatat (nu vederea!) “lumina” in my room. Becul meu functioneaza din nou .

Din reflex in seara asta, cand am intrat in camera, l-am aprins. Mi-am rotit ochii prin camera apoi l-am stins. Mi-am aprins tot veioza.

Lumineaza mai putin “defectele”. Vad atat cat trebuie… cat sa nu ma impiedic prin intuneric! In plus ascunde dezordinea mesei, cartile imprastiate sau hainele lasate in locuri nepotrivite. Implicit nu imi da nevoia imperioasa de a le pune in ordine…merge si-asa!

Nu-mi mai place lumina pentru ca spune adevarul despre mine si lucrurile din jurul meu.

Oare ma voi obisnui chiar si cu intunericul?

mi-e de ajuns

2010-02-18T09:59:00.001+02:00

“- [..] Daca as putea sa iubesc, te-as iubi.

- Eu nu-ti cer asta, Paul. iti cer sa fii mai putin nefericit. Mi-e de ajuns.”

YouTube
- meravigliosa creatura gianna nannini

The end

2010-02-18T09:53:00.001+02:00

Am terminat de cateva zile cartea Accidentul, din care tot v-am mai servit cu feliute gustoase. Va mai ofer cateva, incarcate de metafore.

“<<Poate ca de data asta a plecat. Poate ca intr-adevar a plecat.>>

Isi spune ca mai e timp sa-l strige, ca mai e timp sa-l intoarca. Isi spunea ca lasa in urma ei un om ranit, un om cazut, un om care avea nevoie de ajutorl e, chiar daca nu il cere, chiar daca nu il vrea. Totusi continua sa mearga, privind mereu inainte, ca si cum i-ar fi fost indiferent daca el vine sau nu.

<<Te porti ca o femeie jignita, Nora. Incepi sa-l iubesti daca incepi sa ai orgoliu>>

Isi intindea singura curse pentru a se convingeca trebuie sa se opreasca si sa-l astepte, dar le respingea cu hotarare.

<<Daca vine sa vina singur. E randul lui sa aleaga.>>

El venea fara alegere. venea din oboseala, din indiferenta. Venea pentru ca apucase sa vina, daca femeia care mergea inaintea lui si care devenise dintr-o data o femeie necunoscuta, fara nume, ar fi intors capul spre el si l-ar fi chemat, poate ca acest lucru ar mai fi trezit in el o ultima vointa de a se rupe, de a se elibera.

Dar nimic nu tulbura resemnarea acestei intoarceri in padure, care semana atat de bine cu o intoarcere in somn.

[…]

<<E o nebunie ce facem>>, isi spunea Nora, dar aceasta nebunie, acum, era fara revenire. fiecare metru de teren cucerit avea ceva irevocabil. Pasul nu se mai putea intoarce pe unde calcase o data. urcusul era greu, dar coborarea ar fi fost imposibila.

La marginea ei de sus, prapastia Lupului dadea intr-o poiana. Se vedeau primii brazi, sus, pe buza prapastiei, si nu pareau ca sunt departe, dar vremea trecea, si distanta ramanea mereu aceeasi, casi cum mersul lor in zapada ar fi fost inutil, ca si cum puteri ascunse, mai tari decat zadarnica lor zbatere, i-ar fi readus mereu la punctul de plecare.

<<Cata vreme e lumina, nimic nu e pierdut>>”, isi facea Noara curaj. O inspaimanta doar gandul ca i-ar putea prinde ceata inainte de a ajunge sus. In intuneric, pe povarnis, n-ar mai fi putut face nici un pas inainte. un singur gest gresit ar fi fost de ajuns ca sa se prabuseasca.”

De pus pe rana

2010-02-17T00:14:00.001+02:00

“Niciodata, i se parea lui Paul, nu auzise viori mai limpezi. Poate ca era de vina seara aceasta, care nu semana pentru el cu nici una din trecut. Poate ca de vina era padurea de unde venea, singuratatea din care coborase…Niciodata nu auzise viori mai curate, mai usoare, mai stravezii.”

[…]

“<<Sa va uitati bine diseara la ei, spuse Gunther. Sunt zeci, sute de familii Grodeck. Nici unul nu zambeste>>.

Intr-adevar, nici unul. Toti stateau in banci, seriosi, impietriti, fara o tresarire, fara o lumina, poate surzi, poate absenti, poate morti, iar muzica Oratoriului de Craciun trecea peste ei fara sa-i atinga, fara sa-i trezeasca.”

[…]

“<<Daca cel putin mi-ar spune ce s-a intamplat. Daca cel putin as putea intelege>>.

Incepea sa-i fie frica de omul acesta, in care se puteau petrece de la un minut la altul schimbari atat de adanci. Parca ar fi albit intr-o singura clipa. Parca ar fi primit de undeva un cuvant de moarte. Il simtea strain. Mai strain decat in ziua in care pentru prima oara il intalnise in aceasta privire absenta. Il simtea pierdut, fugit de langa ea. Inca o data fugit de langa ea. Si nu mai gasea destule puteri in ea ca sa-l opreasca.

<<E timpul sa renunti, Nora. Omul asta nu se mai intoarce>>.

Se gandea sa-i spuna: <<E destul, Paul. E destul si e inutil. Vrei sa pleci? Pleaca. Am obosit. Afla ca mi se poate si mie un asemenea lucru: sa obosesc.>>

Pe urma se gandi, nu stia de ce, la mainile lui. Ii era mila de aceste maini mari, prea dure, prea aspre pentru un om trist. Ar fi vrut sa le mai simta o data pe umerii ei, cu greutatea lor indiferenta si protectoare.

<<Esti frumoasa, Nora. Este un acord intre tine si tine, si acest acord se numeste frumusete.>> Ii reveneau in minte cuvintele lui si inca o data i se pareau uimitoare.

<<Este omul care mi-a spus aceste cuvinte. S-ar fi putut sa nu mi le spuna nimeni, niciodata pana la moarte, si el mi le-a spus. S-ar fi putut sa port cu mine acest secret, pe care sa nu-l vada nimeni, si el l-a vazut. Si pe omul asta il pierd.>>

O Nora cuminte, rabdatoare incerca sa prinda din nou curaj. Isi promitea sa astepte, sa reziste, sa nu cedeze inca.”

Mihail Sebastian - Accidentul

o piesa…

2010-02-15T04:37:00.001+02:00

de puzzle.

melodia asta imi raspunde la o intrebare:

De ce toate lucrurile la care tin cu adevarat se pierd, se topesc, ingheata, se evapora, mor, se transforma, pleaca?

(Sigur mi-o dezactiveaza astia. dar o gasiti pe youtube, oricum.)

Do you know where your heart is?
Do you think you can find it?
Or did you trade it for something, somewhere, better just to have it?
Do you know where your love is?
Do you think that you lost it?
You felt it so strong but nothing's, turned out how you want it
Well bless my soul
You're a lonely soul
'Couse you won't let go, of anything you hold
"Well, all I need is the air I breathe and a place to rest my head"

Do you know what your fate is?
And now you're trying to shake it?
You're doing you’re best dance,you’re best look
You're praying that you'll make it

Say all I need is the air I breathe and a place to rest my head"
Do you think I can find it?
Do you think you can find it?
Do you think you can find it, better than you had it?
Do you think I can find it?
Do you think you can find it?

Say “All I need, is the air I breathe,and a place,to rest my head"
Do you know where the end is?
Do you think you can see it?
Well, until you get there, go on, go ahead and scream it
Just say...

Sunt tanara, nu vesnica.

2010-02-15T04:30:00.001+02:00

Nu sunt insetata de metafore si nici nu caut conexiuri si intelesuri acolo unde nu sunt. Totusi azi (ieri) am terminat un puzzle. Piesele: cuvinte, ganduri. Ale mele, ale lui, ale unora. Cuvinte din cantece. Cuvinte aruncate de “trecatori prin viata”. Amintiri. Teorii vechi. Teorii noi. (prea multa teorie, si totusi la grupa pregatitoare la capitolul “viata”). Eu.

Si n-a fost greu deloc. A durat 25 ani (desii pe primii 20 nu i-as numara). Lucrurile se leaga acum. Si pot privi in ansamblu, de deasupra. Nu, nu-mi place ce vad. Dar nu o zic nici cu amar nici cu tragedie. E chiar liniste. Inspaimantator de multa liniste. E ca un final dupa care stii sigur ca va urma un inceput. Nu stii cand, dar conteaza?

Imi plac inceputurile. Entuziasmul lor, viata pe care o starnesc in tine, speranta…Poate de asta imi place atat de mult primavara, desi abia acum realizez ca ea imi aduce aceeasi succesiune de moarte-viata-moarte, aceleasi culori. Nimic nou in esenta.

Poate de asta nu prea am dus mai nimic important pana la capat. Dupa ce trecea “vraja”, uitam de ce alerg in halul ala. Incetineam: intai alergam usor, apoi trensformam totul intr-un “mers la pas”, apoi STOP. Nici macar nu mai stiam de ce o apucasem intr-acolo.Nici macar nu mai stiam ce e la capatul drumului. Si destinatia si drumul sfarseau ca o harta mototolita la un colt de drum.

Cunoasteti sigur sentimentul. E la fel ca atunci cand iti cumperi un lucru nou. Primele zile esti innebunit. Apoi in cateva luni tanjesti dupa altceva ce ti-a luat sufletul, ti-a succit gatul.

Dar ce faci cand viata ta e construita doar de mere muscate o singura data sau de doua ori, apoi cladite in fata ta?…din inceputuri si abandonuri.

Unele pot fi curatate. Altele TREBUIE aruncate.

De asta m-am trezit la ora asta. M-a trezit mirosul ‘merelor stricate’. Nu mai pot trai asa. Imi fac mie rau. Fac celor din jur rau.

Inceputul care “va incepe” va fi afara din mlastina. Atat pot spune deocamdata. Nu mai fac promisiuni de care sa nu ma tin.

Nu mai musc din mere verzi.

To be continued…

[…]

2010-02-14T23:02:00.001+02:00

“Se uita la hainele de oras, pe care le dezbracase, la paltonul atarnat in cuier. Daca ar putea, despartindu-se de ele, sa se desparta si de el insusi…Daca ar putea, imbracand aceasta haina noua, sa inceapa o viata noua…

E o copilarie desigur, dar e o copilarie in care ar voi sa creada.”

[…]

“- E frumos?

- E prea frumos. Putin prea frumos. Parca a fost facut intr-adins, pregatit dinante; brazii sunt prea multi, zapada prea mare…Si tacerea, tacerea asta colosala…”

[…]

“- Ceasul asta sta, spuse ea si il arata cu degetul, fara sa stie cui.

Pe urma se prabusi, dandu-si seama ca se prabuseste si mai avand timpul sa spuna: <<Ar trebui sa nu cad, ar trebui sa nu plang>>”. Plangea in hohote, cu capul in maini, cu lacrimi fierbinti, pe care le simtea arzand pe obrajii inghetati, pe degetele intepenite.”

[…]

“Ramase acolo, impreuna cu Faffner, si ii privi un timp cum se departau.

- Stii ce ma sperie la omul asta? il intreba Nora in soapta pe Paul.

- Stiu. Pelerina lui neagra.

- Nu. Ochii. Ochii lui albastri.”

Mihail Sebastian – Accidentul

YouTube
- U2 - Window In the Skies

Mov ca sufletul meu negru

2010-02-14T09:13:00.001+02:00

Lumea doarme la ora asta. Dar cei ce iubesc, iubesc si in somn. Nu-i asa?

….

Ironic

ca de obicei.

Happy Valentine’s Day!

Short cut

2010-02-13T23:17:00.001+02:00

“For the life I want there is no shortcut.”

An education

“Iarta-mi visarea si trezeste-ma”

2010-02-13T21:05:00.001+02:00

Stii momentele alea in care iti vine

sa inchizi telefoanele,

                     calculatorul,

sa incui de doua ori usa,

sa tragi obloanele in ferestre,

sa stingi luminile,

sa iti acoperi cu palmele urechile?

Cand iti repeti mecanic ca vrei sa fii lasata in pace?

Cand in tine e o mare furtuna de ganduri provocata din nimic?

Cand spui ca vrei sa fugi undeva departe, unde sa nu mai fii gasita?

De fapt iti doresti cu totul altceva.

Vrei mai mult ca oricand

                                                    sa fii stransa cu putere in brate,

                                                    sa ti se spuna ca esti totul,

                                                                                 ca nu vei fi parasita,

                                                                                  ca esti frumoasa,

                                                                                                 pretioasa,

                                                                                                 perfecta asa cum esti

(ca nu conteaza ca nu ai plete rosii, verzi, albastre, nici 1, 77 ca un model).

[..]

another day in “paradise”

2010-02-09T22:04:00.001+02:00

obosita.

simt ca lumea a innebunit. nici eu nu mai am mult.

oricum, nu asa visam eu viata.

Imi doresc sa plec din ce in ce mai mult din Romania…ma copleseste saracia, mizeria, prostia, nefericirea (a mea si a altora), intalnite pe fiecare metru patrat al patriei …

Oare unde-i “casa” mea?

In nici un caz aici.

i want you happy

2010-02-05T00:18:00.001+02:00

nu-idreptnu-idreptnu-idreptnununununu

2010-02-04T23:28:00.001+02:00

hei.

me again.

azi mi-am dat seama ca gresesc, da urat de tot. ma plangeam de a mea familie si anumite lucruri care imi displac total, dar SURPRIZA: sunt o toanta! Am o familie grozava, da, GROZAVA!

Sa-mi dati peste ochi daca ma mai plang de ceva de azi inainte!

Se pare ca trebuie intai sa iti compari propria realitate cu o alta ca sa iti dai seama ca se poate mult, da’ mult mai rau. Si privind iar in ograda ta vezi totul reasezat, cu noi culori…

[…]

Am un mare nod in gat. Il inghit cu bere.

De ce tocmai tu?

YouTube
- Vama - Dumnezeu nu apare la stiri (versuri)

hjsdhsahaifieufghsjaljkhfihgh

2010-02-03T22:44:00.001+02:00

Mi-ar placea sa scriu ce simt acum, aici dar e deja prea multa lume care citeste. Iar eu nu le mai scriu lor, nici macar mie!

…si-apoi ce rost ar avea?

Tu stii deja.

Ai adus lumina si zambetul cu tine. Le vei lua la plecare, oricand ar fi ea?

Tu esti mai bun decat mine, asta cred. Te multumesti cu putin, nu vrei sa ranesti si nici n-o faci, te lasi pe tine pentru ceilalti, traiesti un destin care nu e al tau si accepti desi doare…

…

Ce fericita as fi sa-ti dau chiar eu biletul castigator!

firmituri cu gust cunoscut

2010-02-03T17:34:00.001+02:00

“Isi spunea ca intr-o zi se va intampla ceva care sa schimbe totul si sa o faca a incepe o viata noua, nu stia bine ce: o scrisoare, o intalnire, o veste, dar deocamdata era bucuroasa sa poata amana cat mai mult aceasta schimbare si sa indeparteze, intr-un viitor cat mai nesigur, aceste asteptari, ea continuand sa ramana intre vechile lucruri, de care se simtea aparata.

O viata noua! Cuvantul avea ceva magic.

Dar daca pentru a ajunge la aceasta viata noua n-ar fi trebuit decat sa spuna un cuvant sau sa intinda o mana, poate ca n-ar fi intins-o, poate ca nu l-ar fi spus.”

“Paul o privi cum se departeaza si i se parea ca ramane in urma ei o trena de lumina. Se simtea si el mai tanar, anotimpul, pe care il uitase, era regasit, mica nebunie a fetei aducea putina inconstienta, putina lumina in toata acea zi. Ar fi vrut sa fuga dupa ea, sa-i multumeasca, sa-i sarute mana, dar o lasa sa treaca netulburata coltul si sa dispara.”

Accidentul – M.Sebastian

E oficial!

2010-02-03T13:50:00.001+02:00

3.02.2010

Prima zi de primavara din 15727682794830594694860 cate vor mai fi!!!

Am luat jobul!!!

YouTube
- U2 Beautiful Day - Live @ Slane Castle

da, da, domnisoara nu pleca

2010-02-03T08:18:00.001+02:00

Cand eram mititica ascultau ai mei parinti in fiecare dimineata radio. Era un soi de ritual care se petrecea zi de zi. Iubeam atmosfera creata, sunetul muzicii amestecat cu nebunia din casa, vocea mamei care ne dirija ca un adevarat agent de circulatie si protestele noastre de copii mofturosi.

Asa erau diminetile mele pe vremuri…ceai, paine cu gem si radio.

Am gasit o mostra care imi face amintirile mai vii. Enjoy!

YouTube
- Gabriel Cotabiţă - Domnişoară, nu pleca

ps. nu, nu plec! :)

To be or not to be…

2010-02-03T07:41:00.001+02:00

in campul muncii, asta-i intrebarea!

La 11:00 am “a treia intalnire” pentru un mult-ravnit job!

Oare va schimba cumva viata mea ziua asta? Oare azi e prima zi de primavara, una din cele multe care vor mai veni de-acum inainte?

Nu stiu. Si spre deosebire de alte dati, imi tin foarte bine in frau orice emotie, negativa, pozitiva, mov…de care-o fi ea.

Nu-mi fac planuri, nu ma implic “sentimental”.

Deocamdata ma bucur de ce am concret: cafea, muzica… si-un gand …

YouTube
- Holograf-Dimineata

sau mai bine …

:)

Hope is my middle name!

2010-01-29T11:29:00.001+02:00

M-am trezit cu primavara in suflet si cu speranta reintoarsa acasa. Fugise si refuzase sa imi dea si cel mai mic semn de viata. Am incercat s-o strig, s-o induplec sa ramana, i-am explicat si motivele pentru care ar merita sa mai incerce... Dar a ales sa plece!

Iar acum s-a intors pur si simplu…fara implorari, fara rugaminti, fara argumente convingatoare. Ca si cand n-ar fi plecat vreodata.

Welcome back my sweet hope!

YouTube
- Coldplay - Fix You

The future could be a different story

2010-01-28T14:14:00.001+02:00

“…Nu stiu daca-ti aduci aminte ce ti-am zis intr-o zi ca singurul lucru pe care l-am dorit in viata a fost ceva ce nu se poate obtine prin lupta. Poate ca m-am inselat. Poate ca si pentru tandrete trebuie sa luptam. Insa eu am asteptat mereu. Oriunde am fost. […] am asteptat sa vina cineva, sa bata in usa si sa-mi spuna: <<Fetito, trenul a sosit, a tras la peron. Incotro doresti sa mearga? Spre care din visurile tale? Si cine doresti sa fie pasagerii?>>”

Octavian Paler – Viata pe un peron

Dar…

“In his wildest dreams Larry would never have imagined he'd once again be in this position, where precious minutes count. Tonight he could save a life. He knew Ronnie had done some bad things in the past, but so had Larry. You couldn't change the past. But the future could be a different story. And it had to start somewhere.” Little children, 2006

Intelegi tu…

vreau lumina!!

2010-01-27T20:06:00.001+02:00

Sunt cam doua zile de cand simt ca totul se ineaca si nu ma insel…nu reusesc sa ma bucur de nimic. Zilele sunt grele si apasatoare, noaptea plina de vise ciudate care mai rau ma obosesc...

Si da, lucrurile merg prost…dar dupa o zi intreaga in care duci pe umeri povara unei tristeti…sa vii acasa cu gandul salvator ca vei citi cu sete…si sa gasesti intuneric (la propriu) fix la tine in camera??

sadness

2010-01-27T14:02:00.001+02:00

Gust de cafea si tristete, asezata straturi straturi pe suflet! Atatea straturi ca nici nu mai stiu cum sa le indepartez. Si ma tem ca inima mea va ramane una trista, pana la capat! Si zambetul va fi unul sters, incarcat de durere.

M-am trezit rememorandu-mi viata, cantarindu-mi alegerile. A dat cu minus la multe. Si ce insetata de plusuri am mai fost! Si cata dorinta de zbor, cata viata, cat vis!

Ce-a mai ramas din mine? Cine mai sunt?

“Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obtine niciodata cerandu-le sau luptandu-ma pentru ele. Cum poti sa lupti pentru tandrete? Sau pentru duiosie? Cel mult poti sa le astepti. Asa ca eu sunt invatata sa astept. Cred ca fac asta de cand ma stiu. Astept.” (Viata pe un peron – Octavian Paler)

Stiu, sunt bolnava de “sete de dragoste”.

Dar ma tratez…

PS. Oare-i letala?

YouTube
- Adele - Chasing Pavements

Nu esti un accident!

2010-01-27T00:18:00.001+02:00

“Avea in privire o lumina, pe care Nora o vedea pentru prima oara aprinzandu-se. Aproape ca nu-l mai recunostea pe omul tacut care plecase cu jumatate de ora inainte, din camera ei. Unde era tacerea lui grea, unde acel suras de oboseala si de indiferenta? Vorbea acum cu o insufletire nervoasa straina parca de el.”

“Treizeci de ani! Iata, e inutil sa fugi de singurul gand care te urmareste; e inutil sa cauti uitarea in mici jocuri imbecile. Pana la urma va trebui sa-l privesti in fata, sa-l accepti: treizeci de ani.

Se rezema cu spatele de gard si inchise ochii. Ar fi vrut sa poata ramanea asa, fara ganduri, fara amintiri, in aceasta nesimtire binefacatoare. […] dar simtea ridicandu-se de undeva, din fiinta lui, ca o ceata usoara, un indepartat gust de tristete, un vechi gust de cenusa. Stia bine ce amintiri prost inchise, ce imagini inutil reprimate se ascundeau dincolo de aceasta indiferenta, pe care o simtea acum destramandu-se.”

“Ii era recunoscator ca se afla in casa lui. Prezenta ei opreste gandurile, tine in loc amintirile. Si ce mana buna are, in care se poate odihni o frunte ostenita”.

Mihail Sebastian – “Accidentul”

YouTube
- U2 Sometimes you can't make it on your own Live form Mlian

When i’m afraid to take a step forward

2010-01-13T01:34:00.001+02:00

Am gasit pe blogul lui Edi o poezie minunata.

Vine exact ca raspuns la framantarile mele. Sau mai bine zis ca un pansament.

Multumesc :)

“RISK

To laugh is to risk appearing a fool.
To weep is to risk appearing sentimental.
To reach out to another is to risk involvement.
To expose your feelings is to risk rejection.
To place your dreams before the crowd is to risk ridicule.
To love is to risk not being loved in return.
To go forward in the face of overwhelming odds
is to risk failure.
But risks must be taken,
because the greatest risk of all is to risk nothing.
The person who risks nothing, does nothing,
has nothing and is nothing.
He may avoid suffering and sorrow,
but he cannot learn, he cannot feel,
he cannot change, he cannot grow
and he cannot love.
Chained by his certitudes, he is a slave.
Only the person who risks is truly free”

One day of your life

2010-01-13T01:23:00.001+02:00

Sunt mai multe tipuri de zile in viata unui om. Cele mai antipatice imi sunt zilele apasatoare.

Te trezesti mult mai tarziu decat ar fi trebuit (desi daca te-ai fi trezit mai devreme n-ar fi facut nici o diferenta), iti amani chestiile neesentiale “pe maine” si seara coboara mai repede decat erai pregatit sa o intampini…in tot intervalul mentionat nu faci decat sa gandesti, la rece.

Vezi lucrurile clare ca si cum ar fi piese pe care le poti atinge, dar nu le poti muta; vezi conexiunile intre piese (firele alea aproape invizibile care te leaga de obiecte, oameni, locuri. Cu unele ramai legat pana la moarte oricat de mult ai incerca sa te dezlegi…); vezi ordinea pieselor pe care ti-ai dori-o si compari ceea ce ai cu “visul unei nopti de vara” care e foarte posibil sa ramana doar un vis; vezi cum se invart toate in cerc si lucruri pe care le-ai mai trait se repeta din nou si din nou si poate ca vrei sa se opreasca hora asta nebuna; vezi defectele tale si mutarile eronate (inchizii ochii si dai “refresh” imediat dupa.nu insisti pe subiect. Ar face ziua si mai greu de dus…).

In timp ce gandesti se succed multiple stari interioare. De “dimineata” (vorba vine. stim cu totii ca ne referim la amiaza) te trezesti fara viata si cauti cafeaua ca unica salvare. O bei, simti iluzia unei stari de bine. Dupa ce se termina (cafeaua…si starea de bine), te cufunzi intr-o apatie profunda din care nu-ti doresti sa fii scos. Ramai acolo timp de cateva ore…Uneori se intampla sa mergi la culcare cu apatia ta. Alteori in noapte simti o mare tristete. Da, apatia se transforma in tristete. si jelesti in felul tau.

Unii jelesc izolandu-se, altii ascultand o piesa pe repeat ziua intreaga, altii citesc cu infrigurare cautand parca ceva care sa le aline inima si sa le umple golul din suflet. Dar tu nu faci nimic din toate astea azi.

Si parca ai vrea sa te revolti. Dar nu stii impotriva cui sau a ce. Si nu mai ai nici anii nici forta sa rastori universul. Si-apoi, vocea ta intre altele care tipa poate, mult mai tare ca a ta, s-ar putea sa se piarda undeva printre blocuri, masini, dulapuri, paturi, flori de ghiveci, cani, calculatoare, rujuri, ceasuri, genti, calendare…

Esti doar unul dintre ei. Sa speram ca te aude cineva.

Thanks God if there will be another day! A good one…

Tomorrow?

Love is blind

2010-01-09T21:14:00.001+02:00

Dupa indelungi cautari, am gasit-o. Suna la fel de bine ca pe vremuri. E trista? E happy? Nu am hotarat inca.

E cantecul sufletului meu.

Ma iau ca atare. Te iau ca atare.

Do what you think it must be done!

They say love. Love is blind
And true love is hard to find
It makes you wonder now you're yesterdays news
At the bitter end of a love affair
Some you win some you loose

'Cause love is blind
Love is blind
They say time can heal the pain
But sooner or later it's back again
But don't be angry that your heart could be so wrong
When that old familiar feeling's got you
Singing the same old song

'Cause love is blind
Love is blind
Now your bed has been preparing
For the nights you'll sleep alone
Makes you wonder why you never learn from the past
'Cause this ain't the first time baby
And it won't be the last

'Cause love is blind
Love is blind

So if love, love is blind
And true love so hard to find
There's only one remedy to take away the pain
You gotta roll with the punches, baby,
And start all over again

ensemble c’est tout

2010-01-03T02:25:00.001+02:00

ador untul moale care se intinde perfect…

ador luna mare care se vede uneori clar, alteori stii doar ca e acolo dupa nori…

ador filmele frantuzesti si muzica ce le insoteste…

ador sa ma simt frumoasa si chiar sa fiu.

ador sa iubesc si sa ofer afectiune.

ador sa fac oameni fericiti.

ador sa visez.

ador sa fac cadouri.

ador coincidentele.

ador sa construiesc metafore din tot ce vad, aud, simt, miros…

ador cafeaua de dimineata sau mai ales mirosul ei…sau poate lenea si jumatatea de ora din bucatarie petrecuta cu fratii mei…

ador “crasmele facute special pentru mine”.

ador marea, vantul, albastrul, libertatea, intinsul, zarea…

ador ochii in care se poate citi.eu pot.

ador rasul care iti da dureri de burta si de maxilare.

ador primavara si toate florile ei.

ador faptul ca eu sunt eu si ca n-am mai cunoscut pe nimeni ca mine.

ador pianul si sunetele lui .

ador dezordinea mea ordonata.

ador calatoriile, chiar si cele cu gandul.

ador sa fac planuri.

ador cerceii speciali, mai ales ultima pereche primita!!!

ador clipele alea rare cand simt ca sunt fericita cu adevarat…

ador sa ninga peste mine cu petale de cires, cu fulgi de zapada, cu pene, cu stropi, cu stele cazatoare…

ador cartile multe care stau impreuna.

ador strazile si cladirile vechi.ador oamenii noi.si vechi.

ador hainele colorate mai ales cele in dungi.

ador culoarea bleumarin.

ador imposibilul. ador imposibilul care devine posibil.

ador vinul rosu.

ador parcurile in care copii rad si batranii viseaza.

ador sa fiu foarte flamanda si sa mananc.

ador sa fiu “acasa”, si acasa nu e neaparat un loc ci niste oameni.

ador sa fiu eu chiar si atunci cand ei nu inteleg sau nu accepta.

ador budinca, laptele cu orez, ciocolata heidi, pizza aia din piatra neamt.

ador sa-mi fie frig, foarte frig apoi sa ma incalzeasca…un gand.

ador sa fac din putin mult (si nu ma refer la dospit aluat :P)

ador sa ma imbratiseze sylvie.

ador camerele foto, fotografiile…

ador sa urlu in creierii muntilor.

ador sa merg cu bicicleta fara frana.

ador sa fac lucruri noi.

oare incep sa deschid ochii?

:)

am simtit nevoia sa enumerez toate astea dupa ce am urmarit fascinata filmul “ensemble c’est tout”.

Am ramas cu un gand: “Spune-mi ca nu vrei sa plec, mai bine.”

she’s got you high

2010-01-02T01:33:00.001+02:00

sau mai bine zis 500 days of summer…

iar m-a prins urat de tot un film, asa ca scriu rapid doua randuri pana nu-mi ies din starea aia…

cum care stare?

aia cand parca

intelegi totul

stii totul

nu mai e nevoie de explicatii

nu mai pui intrebari

nu mai vrei raspunsuri…

E un soi de liniste interioara pe care daca ar fi s-o transpunem in imagini ar semana cu o poienita, pe marginea unui lac…cu podetul acela care ajuge chiar pana in mijlocul lacului…iar apa e limpede si linistita, si soarele se-ndreapta spre apus…si se aud greierii cum canta, cate-o broasca lenesa care oracaie sau vantul care mai piaptana crengile copacilor dinprejur…

Asa sunt acum. Am savurat filmul asta facut ca un sotron. si am inteles ca incapatanarea mea de a privi intr-un singur sens atata amar de vreme n-a facut decat sa ma impiedice sa vad altele…Si culmea, acele “altele” sunt de fapt lucrurile minunate…din ceilalti, din mine…

ma simt puternica, sigura, optimista chiar.

Si simt ca acum o luna am privit in directia potrivita: tot inainte!

:)

remembering how it was

2009-12-30T05:00:00.001+02:00

4:47

ca pe vremuri, cand nu cunosteam linistea sau diminetile…

m-a prins stimabila ora pe youtube si mi s-a facut pofta sa pierd o noapte, asa pentru ca vreau eu. nu pentru ca nu pot dormi, nu pentru ca sunt nelinistita, nu pentru ca sufar, nu pentru ca sunt ingrijorata, nu pentru ca am examen maine, nu pentru ca am de terminat un proiect, nu pentru ca trebuie sa invat, nu pentru ca intretin conversatii pe messenger/voip/skype/MSN/ICQ, nu pentru ca am fluturi mov in stomac, nu pentru ca trebuie sa-mi iau nu stiu ce pastila, nu pentru ca plec undeva in cateva minute,nu pentru ca astept ceva sau pe cineva, nu pentru ca vreau ceva anume sau caut ceva anume, nu pentru ca imi caut job, nu pentru ca imi caut fosile pe google…

nu, nu, nu!

Uite-asa! de chichi! Ca vreau eu.

Pentru ca din 100 de nopti “oferite” altora una vreau sa fie a mea.

Invat sa fac lucruri pentru sufletul meu si nu-mi displace nici o secunda.

‘cause i’m a supergirl :)

Sunt un om..viu

2009-12-21T00:12:00.001+02:00

“Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

…

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi oferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.
Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...”

Nichita Stanescu

black beauty

2009-12-21T00:04:00.001+02:00

Stupida zi. Am luat contact cu lumea reala, aia pe care o “iubesc” eu mult. Si inteleg si nu inteleg. Inteleg ca oamenii sunt de mai multe feluri, dar nu inteleg de unde vine setea asta de razbunare, de dreptate, de strivire a tuturor celor care incearca sa imi faca rau.

Indiferenta e arma. Dar eu nu apelez la ea. Prefer sa imi demonstrez mie ceva…pueril.Cred ca e o reminiscenta a timpului trecut, e o dorinta infundata care acum mi-a iesit pe ochi. De asta toate trebuie traite la vremea lor.

Azi am fost rea. Rea voit! In general nu sunt rea…iar cand sunt ma simt aiurea. Azi ma simt bine. Am avut o satisfactie majora cand am realizat ca..pot…pot sa spun unui om in “fata” ce cred, pot sa infrunt, pot sa ma ridic satula de atatea talpi care imi calca pe cap si sa spun “stop”. Pe vremuri imi pasa, mi-era teama, nu aveam curaj. Azi nu imi mai pasa. Nu pierd nimic. Nu ma intereseaza imaginea. Nu-mi pasa daca sunt perceputa vipera sau fata fina si “de comitet”. Prietenii si familia conteaza, restul trec ca pietrele. Apa ramane (vorba “cantecului”)! Ma mir de mine. Si iar simt nevoia sa dau citate suspecte:

“cu mine se petrece ceva: o viata de om ” Sorescu

Doar ca se petrece intr-o mare viteza. sau poate asta-i ritmul natural si eu nu stiu. pentru ca am trait cu ochii inchisi, cu urechile surde la tot ce restul incercau sa imi strige?!

Chiar, am fost vreodata eu cu adevarat?

Si pentru un haos total in acest mareto-superb “post” sa cante muzica!!

Dedicatie de la mine pentru mine: U2 (evident) – So cruel!!!!!!!!!

Rugaciune …

2009-12-19T23:26:00.001+02:00

Am gasit asta pe un blog. Imi place. Tie?

Digul

2009-12-19T04:27:00.001+02:00

“Marea loveşte digul pe care în seara aceea
n-am avut curajul să mergem la capăt. Piatra udă
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prăbuşi în apa ce fierbea dedesubt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atât de atenţi
încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâţi să mergem la
capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se întruna de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vârstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte? “

Octavian Paler

Nu stiu…

2009-12-18T11:38:00.001+02:00

…nu stiu cate ninsori au cazut peste mine, nu stiu nici cate-or sa mai cada

nu stiu cata putere am avut pana acum nici cata voi mai avea

nu stiu cat de inteleapta am fost pana acum nici cat de inteleapta voi fi de-acum inainte

nu stiu cati oameni am facut fericiti pana acum nici cati oameni vor mai fi fericiti din “vina” mea de-acum inainte

nu stiu cate fire de par am. nici nu sunt curioasa.

nu stiu cum sunt decat cand ma privesc in oglinda. ce vad in oglinda e asemanator cu ce imi spun ceilalti. suntem milioane de oglinzi bipede, mai usor reflectam o imagine. prea ne greu vedem pe noi in noi, asta din cauza stratului “protector” care ne separa …pe noi, de noi.

nu stiu daca sunt frumoasa sau urata. stiu doar ca uneori pot fi superba la exterior, dar interiorul sa fie o ruina, un oras abandonat prin care se plimba pisicile in cautare de stapane cu mana blanda, care sa stie cum si cand sa mangaie…

nu stiu ce vreau. uneori banuiesc. uneori am impresia ca stiu. apoi se intampla ceva si nu-mi mai doresc acel ceva pentru ca “lucrul dorit” se dovedeste a fi cu totul altfel decat am crezut initial ca este. si daca e diferit inseamna ca nu e acelasi pe care il vroiam initial. Adica e de fapt altul. Asa ca nu il mai vreau. Logic nu?

nu stiu cine voi deveni maine. dar vad cine sunt azi. azi sunt minunata, grozava, bijuterie, deosebita, inteligenta, fermecatoare…doar ca nu cred asta. uneori incerc sa ma conving dar sunt extrem de incapatanata. nici vorbele celorlalti nu ma ajuta.trebuie EU sa ma conving. Si cum pot fi grozava daca nu fac ceva grozav? cum pot fi inteligenta daca nu imi folosesc mintea pentru ceva cu-adevarat inteligent? cum pot fi deosebita daca trece ziua si nu fac nimic deosebit? cum pot fi fermecatoare “inside my room”? Cum pot fi minunata daca nu exista “minuni” la care sa contribui si eu? cum pot sa cred asa ceva despre mine daca persist intr-o viata banala ?

nu stiu cat voi mai putea spune “azi”. in general spun “de maine”. sunt omul amanarii. uneori e bine. las pe maine ce pot face azi, fara strop de regret.si imi eliberez o zi doar pentru sufletul meu. imi place cand sunt eu prioritatea. alteori amanarea apare ca sa castig timp, timp de gandirea. sa pot fi sigura pe decizia luata, ca apoi sa nu regret nimic. dar alteori amanarea e dusmanul numarul 1.

nu stiu sa urasc. am incercat cateva ori. asta doar pentru ca mi se acrise sa iubesc. si se zice ca de la iubire la ura e un singur pas. eu am facut mai mult de un pas si ura tot nu stiu cum arata la “ochi”. asa ca imi vad de “drumul spre indiferenta”. e mai sanatos, parerea mea. am simtit ca s-ar putea sa urasc atunci cand mi s-a facut foarte mult rau. dar nu mi-a iesit nici atunci…mai tarziu mi-am dat seama ca oamenii rai pentru mine sunt buni pentru alti…ca oamenii astia de care am eu o mare impresie proasta au de fapt vise, ganduri bune, momente de slabiciune, panica. Au suferintele lor pricinuite de alti rai. Asa ca “rautatea” asta o aruncam de la unul la altul. El mi-a facut mie rau. Eu iti fac tie. Tu o sa ii faci rau ei. ea o sa imi faca rau si mie, si tie si lui. sau poate doar tie. Oricum e o “joaca” sadica, uneori de necontrolat: hora raului…Ne calcam toti in picioare si la final ne zambim politicosi si ne spunem ca nu e nimeni vinovat. Asa e “jocul” doar, draga!

ma tem sa iubesc (sau nu stiu???). Ma tem cred. ma tem sa fiu vulnerabila. Ma tem sa nu fiu manipulata. ma tem sa am incredere 100%. ma tem sa mai ascult vorbe mari de genul “te voi iubi pana la moarte”, “esti singura pentru mine”, “nu cred ca mai exista asa o persoana ca tine”, “iubirea mea e veritabila, plina de sinceritate”, “communication is the key”, “simt ca noi construim ceva trainic”. Nu vreau sa mai aud cuvinte. Sunt doar cuvinte si atat. Nu vreau sa aud ca sunt iubita. Voi sti si singura, nici o problema. Sunt lucruri care n-au nevoie de prezentari pompoase…ca o nunta cu fala, cu multi bani cheltuiti doar intr-o noapte ca sa vada lumea cat se iubesc domle…

nu stiu sa cant la pian (sa-mi cant la pian). visez uneori noaptea ca ma asez in fata unui pian, si caaaaaant, si caaaaaant….imi compun piesele singura in somn. o data m-am trezit dimineata si fredonam o melodie noua…apoi mi-am amintit visul. imi doresc sa stiu sa ma exprim prin muzica. cred ca as canta furtunos, ca o ploaie de vara, alteori sfarsit si trist asa cum cade o frunza sub privirile neputincioase ale copacului-muma…alteori ar fi un cantec zglobiu de copil vesel si saltaret cu ghiozdanul in spinare…mi-ar placea sa-mi cant.

nu stiu sa astept. daca stau in statie la autobuz fac orice numai sa nu percep timpul apasator care se scurge fara sens. de obicei ma deplasez in colo si incoace. mai exact merg. stanga- dreapta. stanga-dreapta. sunt plina de energie si “pasul pe loc” nu ma caracterizeaza. in schimb intarzii :)) funny combinatie nu?

nu stiu sa ma bucur. decat rar. asta pentru ca stiu ca momentul de bucurie se va scurge si vor veni din nou cele de tristete, de singuratate, de durere, de apasare…sau poate nu-i asta. sufletul mi-e impovarat de suferinte noi si vechi.inca imi mai plang lacrimile pentru ele. imi doresc sa pot sa ma bucur. oricum toti stim ca lucrurile frumoase mor ca florile …dupa 3 zile de stat in vaza.

nu stiu multe. pe unele nu le voi sti nicioadata.pe unele nu le voi invata niciodata. pe unele le voi uita dupa ce m-am muncit ani ca sa le invat.

new days, new ways. love stays.

2009-12-17T12:45:00.001+02:00

Imi amintesc de vremea liceului cand Cata recita diverse poezioare. Ii placeau in speta cele englezesti, scurte si la obiect. De doua imi amintesc perfect.

Pe prima nu stiu cine a scris-o, dar suna asa:

Hours fly

Flowers die

New days

New ways pass by

Love stays.

Cea de-a doua e a lui Bacovia (bine, el imi recita si din Plumb, dar nu, nu e asta :P)

Verde crud, verde crud

Mugur alb

si roz

si pur.

Vis de-albastru si azur.

Te mai vad, te mai aud.

Nu stiu ce-mi veni de m-am trezit cu poezioarele in gand. Cred ca e o continuare a framantarilor mele vizavi de ce este si ce nu este L’AMOUR.

Numerosi scribi au dezbatut intens subiectul de un suprem “neinteles”. Profa de romana clasifica operele poetilor dupa tematica lor. La absolut toti exista poezia de dragoste. Unii scriau mai timid, altii erau indragostiti pana peste urechi, unii raniti si singuri si mereu in cautarea iubirii absolute, cea care sa-ti imbrace sufletul infrigurat de atata absenta si asteptare. Pe-atunci credeam ca oamenii astia au fost niste “deosebiti” care si-au trait viata linistiti si mai scriau si cate o poezie ca oamenii singuri sa se simta si ei intelesi si mai putin singuri. Cand de fapt ei au trecut pe acolo, au gustat o vreme de dragoste pura, apoi totul s-a contaminat. Ce-au scris, au scris ca un strigat. un stigat de bucurie si extaz in fata iubirii, un strigat de adanca durere cand totul s-a spart in mii de firisoare de nisip si le-a spulberat vantul ca si cum n-au fi existat. oamenii astia au iubit si au suferit ca si mine.

Chiar si cei mai mari oameni care au trait pe Terra de-a lungul timpului au iubit si au suferit din dragoste. Noi am invatat la scoala doar de descoperirile lor minunate, de adevaratele valori, de lupta lor pentru pace, de fapte de vitejie, sau din contra de fapte de cumplita cruzime. ce nu ne-a invatat nimeni e ca toate astea fac parte din fatada. E doar “vederea spre strada”. Undeva in spate oamenii astia ascund povesti ca noi toti. Pun pariu ca de-al de Hitler, Ceausescu, Stalin, Enstein, Mircea cel Batran, Pasa Hassan samd…toti astia au simtit macar o data fiorul dragostei sau nodul in gat binecunoscut de noi, muritorii de rand…

Se spunea: ce este viata? Se raspundea: o goana dupa fericire.

Eu spun: o goana dupa iubire. Nu e constienta cautarea, sau putini sunt cei care stiu ca asta cauta.

Dar avem scris in ADN-ul nostru sa ratacim, sa nu avem liniste, sa nu putem trai fara dragoste.

Si-atunci o cauti. o cauti in stanga, in dreapta. in persoane potrivite si mai putin potrivite. O cauti la scoala, la servici, la mare, la munte. o cauti pe net. o cauti in ochii unor necunoscuti. o cauti printre pietonii grabiti, o cauti la un stop cand privesti catre masina care asteapta cuminte langa a ta. o cauti prin vecini. o cauti la piata, la farmacie, la supermarket, la florarie, la banca, la posta, la biserica (!!), la conferinte, in muzee, in parcuri, in mall-uri, in restaurante, baruri, pub-uri, crasme, cluburi…

putini o gasesc. si cand o gasesc, putin se opresc sa iubeasca.

Unii pleaca mai departe refuzand sa creada ca au gasit ceea ce cautau. si cauta pana la moarte. Altii isi ineaca viata in munca, in relati superficiale, in surogate ieftine sau accesibile, incercand sa uite cine sunt, ce vor, ce simt…si raman “inzapeziti” pentru ca renunta…dar cautarea ramane…

putini curajosi…foarte putini.

Oare eu ma voi impotmoli ca masinile in nametii de afara? Apoi imi voi repeta mecanizata ca ceea ce caut nu exista si ca realul e zapada de afara si frigul… si mai alb/mai bun decat zapada nu exista? si ca eu inca am noroc ca m-am impotmolit “in oras” (pentru ca altii au ramas blocati in “camp deschis” unde trebuies sa suporte inclusiv crivatul)?

Sau imi voi folosi si “my naked hands” ca sa ies din “blocaj”, chiar cu riscul sa doara? Si nu ma voi opri decat “in parcarea mea”, pentru ca vreau eu, nu pentru ca vor altii, nici pentru ca nu mai am cum sa ies…?

Oare ce voi face?

Alunec.Patinez.Derapez. Ma clatin. Cad?

2009-12-17T00:41:00.001+02:00

Pentru a reusi sa scriu cat de cat coerent am nevoie de o anume stare. Ciudat e ca rar pot scrie ceva atunci cand sfarseste sau incepe o zi buna. Poate pentru ca locul asta a fost chiar din start “evadarea gandurilor”, locul unde tip, urlu, plang si ma plang…ma descarc asa cum poate “verbal” nu am curajul sau nu reusesc sa o fac.

Ba chiar si muzica pe care o ascult atunci cand scriu e bine aleasa. Trebuie neaparat sa fiu in ton cu sufletul meu.Cu mine. Cu ce simt. Cu ce gandesc. Acum ascult Leonard Cohen…dance me to the end of love.…Aapropo de piesa asta (clar! s-a dus de rapa coerenta!!) imi sta pe creier o intrebare vizavi de un subiect tabu de-a dreptul pentru mine: IUBIREA. Care-o fi capatul “dragostei”? Daca se termina a fost sau nu a fost dragoste? Poti spune: “am iubit dar nu mai iubesc”? sau “iubesc azi dar maine nu voi mai iubi”?

Ma seaca iubirea asta. De cele mai multe ori iubire=suma de emotii si fluturasi care zboara o vreme prin stomacul omului left-right apoi poposesc pe o alta “floare” (am o problema cu ghilimelele. scuze! parca nu mai pot exprima nimic fara o mica si dragalasa si inofensiva metafora. a! mai am o problema: cu coerenta. scuze iar!!).

revenind.

Adica iubirea se termina, vorba cantecului. Sa urmarim cu atentie un scenariu inchiput “a la Claudia” (orice asemanare cu personajele din realitate este pur intamplatoare).

Doi. El. Ea. Simpatici (unul pentru altul evident!). Se plac. Incep sa iasa incolo si incoace impreuna. Se descopera reciproc. Se plac si mai mult. Impart muzica, filme, ceaiuri, cafele, mesaje, povesti, zambete, oftari lungi, oboseala, bune si rele. Suflet. Sunt din ce in ce mai atasati, mai legati, mai “cuplu”. Se potrivesc, vizibil cu ochiul liber. Timpul zboara, ei nu se dau dusului acasa. Indraznesc sa fie fericiti uneori. Si restul nici macar nu mai conteaza, pentru ca vine seara si se revad. Si banalul devine fascinant si greutatile isi pierd din greutate.

Vine apoi un moment cand cei doi se sperie de atata bine. (sau numai unul poate). Asa ca isi pune intrebari. Intrebari de genul: “Cand e “the end of love”?” sau “Se va plictisi intr-o zi de aceeasi fata devenita la un moment dat obisnuita ?”

Apare apoi rationalizari in fel si chip. “stai ca trebuie sa o las mai moale ca sa nu sufar la final…in cazul in care exista “the end””. “stai ca nu trebuie sa imi dau tot sufletul pe tava ca s-ar putea sa raman fara…”

Continuarea poate fi oricare. Fie el gaseste pe alta mai interesanta si pleaca. Fie ea gaseste pe altul si pleaca. Fie nu pleaca nici unul si amandoi isi continua visul si lupta pentru el.

Intrebarea mea e (in cazul in care se termina): a fost sau nu a fost iubire? Inainte as fi spus ca nu. Acum tind sa spun altceva. Asta pentru ca si eu am iubit. (de observat timpul verbal!). Dar din anumite motive ucizi cu brutalitate orice sentiment care te mai leaga pentru a trai linistit, fara sa mai suferi.

In povestea mea iubirea a existat. Dansul a durat o vreme apoi a sarit discul. Noi nu l-am atins. A sarit pur si simplu.

Prima tendinta e sa stau cu ochii pe disc, sa am mare grija sa nu mai sara ca sa evit tot vidul de dupa. Dar as pierde esentialul: DANSUL!!!

So:

Dance me to the end of love!

Piano solo

2009-12-13T09:48:00.001+02:00

gust de cafea. gust de dimineata trista de decembrie. gust de evadare. gust de viata veritabila.

sete de viata veritabila.

fiecare nota imi atinge cate o coarda a sufletului. si sufletul meu are multe corzi…si cantecul multe note…

as vrea sa nu se mai opreasca.

M&M

2009-12-13T00:58:00.001+02:00

Descoperiri.

Emotii noi.

Emotii.

Tu.Eu.Viata.

Drept.Nedrept.

Adevar.Minciuna.

Pasi care se indeparteaza sau se apropie?

“Is there anyone?
Why don't you tell me
Which way to be
Give me pain or security
Oh this red hill has all the mystery
It's full of quiet hope and unknown destiny”

One of those days…

2009-12-12T23:42:00.001+02:00

Scriu cu o combinatie ciudata de amar si liniste. Nici nu stiu care sunt procentele. ca si cum ar mai conta procentele…

printre altele azi am ajuns cu Irina in biserica catolica: eu ca sa plang, ea ca sa asiste. Avem un obicei cel putin la fel de ciudat ca noi . De fapt eu i l-am impus Irinei (glumesc!)…atunci cand timpurile sunt tulburi ne retragem frumusel acolo. e un fel de refugiu sau de cautare a linistii pierdute. si cred ca e elementar raspunsul la intrebarea “De ce acolo?”.

Cum de ce? Unde sa il caut pe Dumnezeu atunci cand simt ca sufletul mi-e prins in pioneze? in Mall? Normal, intr-o biserica, intr-un parc…ideea e sa fie liniste. sa pot sa-i spun tot ce-mi trece prin cap.

Nu fac parte din categoria persoanelor care cred ca rugaciunea se intampla doar intr-o anumita biserica la o anumita ora, mai degraba stiu ca dumnezeu e pretutindeni si la orice ora acolo, oriunde vrei sa-l cauti…Doar ca in anumite momente e greu sa-l gasesti printre alte suflete zbuciumate ca si al tau…asa ca il cauti in tacere, in refugiu, in linistea unei bisericii, in salbaticia naturii…acolo unde speri/simti/crezi ca omul inca nu a “spurcat” locul…(…dur spus. crud de real.)

revenind… am stat acolo cel putin jumatate de ora. mi-am remarcat lacrimile cum plouau pe blugii preferati…

Apoi la iesire am observat ceva “demn de o fotografie”, cum as spune eu…nu numai ca “as” chiar “am” spus…

Era un loc special pentru spovedit si in lateral dorea sa fie o icoana, un isus pe cruce…un isus aurit cu toata fala…problema (daca o pot numi asa) era…absenta lui Isus…ramasesera doar mainile cu palmele pironite in lateral. M-am oprit in fata “Lui”. Am chemat-o si pe Irina…ne-am holbat amandoua pret de cateva minute…pe mine m-a marcat absenta Lui…am luat-o personal. E ca si cum privesti in oglinda si ceva nu mai e. Era ca si cum priveam in mine si El lipsea…Erau doar palmele care aminteau ca a fost acolo, dar cineva l-a smuls din varii motive…ori ca sa uite ca exista (si ii e mai usor sa uite atata timp cat nu ii vede fata), ori ca sa dispara mustrarile de constiinta…ori nu era bine primit…

Irina a interpretat altfel. sau simtit…la noi e tot una. a spus ca Isus a “plecat ” singur. Pare amuzant la prima vedere. rabdare! Nu e! S-a dat jos ca sa arate ca El e de fapt liber acum, nu mai e de mult pe cruce. Si oricat au vrut cei care nu ii impartaseau convingerile sa il anihileze (adica cei care l-au rastignit ) nu au reusit.

Concluzie: De ce toata lumea poarte cruciulite la gat cu un Hristos rastignit? Cand ar putea avea un Hristos liber, care a inviat? Da, e amintirea jertfei. dar o jertfa “inutila” (urat cuvant, la fel ca “oportunist”) daca nu se ia in calcul deznodamantul, esenta, eliberarea, biruinta, promisiunile…

si nu s-a terminat aici…

la iesire am constatat ca portile erau incuiate…toate. cateva minute am crezut ca ramanem peste noapte (desi irina propunea o solutie “neortodoxa” si “necatolica” : saritul peste :D ). eu am zis ca e un semn divin. dar eu fac metafora si din ce nu e.

concluzie a la irina:

Dumnezeu ne iubeste cu toate ca noi suntem cum suntem…si faptul ca eram “inconjurate” de porti inchise era dovada faptului ca suntem protejate, ca ne vrea aproape…

concluzia mea:

zi grea. Zi cu lacrimi. Zi cu “iminenta conversatie cu El”.

zi buna de fapt.

ps. cine poate si stie cum, sa inteleaga…

Afterglow

2009-12-12T00:05:00.001+02:00

Libelule. Si iar libelule.

Minunat.MMMMMM…inunat.

Planuri

2009-12-10T04:57:00.001+02:00

E fix 4:17 si a trecut fix o ora si 17 minute de cand ma invart in pat in cautarea “somnului pierdut”.

Mananc un mar de nebuna, dupa ce am mestecat o hubba bubba care mi-a parvenit din motive nebanuite…urmeaza pe lista laptele cu cacao :)). Stiu ca somnul nu se ademeneste cu absolut nimic, cel putin nu in cazul meu.

cat m-am foit in ultimele ore mi-am imaginat ce as face cu multe milioade de euro daca le-as castiga la loto. Si cum nu intentionez sa ma culc prea curand cred c-o sa va povestesc una, alta.

asa ca daca asa avea bani multi, castigati fara munca peste noapte, acestia ar fi folositi la:

- apartamente pentru tot clanul nostru;

- renovarea casei parintesti 100%;

- masini la tot clanul :)) ((care nu au, au prioritate!! :P)

- asigurari de viata/sanatate la tot clanul;

- plata la zi a tuturor datoriilor clanului;

- achitarea tuturor ratelor clanului;

- spitalizare in cele mai bune clinici pentru mama;

- absolvirea de munca pentru tatal meu pana la sfarsitul zilelor lui;

- cate 5/ 10 milioane pentru toti prietenii mei (care-s multi) si pentru toti oamenii de care stiu eu ca au necazuri sau datorii la asociatie;

- cadouri…din alea perfect alese…pentru oamenii faini din viata mea;

- achitarea datoriilor morale;

- bursa de studii lui Iui Iuli in ce vrea el si unde vrea el;

- nunta lui Adi integral (despre Gutza…am inca retineri :)) )

- m-as interesa unde locuiesc bunicutele singure si le-as duce bunatati :)

- as angaja menajera pentru bunicul si i-as luat cele mai tari undite!!!

- as trimite prietenii de familie in excursii/ concedii. oamenii astia nu au facut altceva decat sa munceasca o viata intreaga din greu.

- l-as aduce pe Cata&Co din nou in Romania (i-as face si o firma misto ca sa aiba ocupatie :P );

- as vizita doamnele cunoscute la Cluj si le-as plimba pe fiecare in parte…le-as darui cate o zi de neutat in care sa uite de boala si suferinta lor;

- pe Alexandrina (un suflet scump de fata care a trebuit sa renunte la singurul ochi cu care mai vedea, pentru a ramane in viata…acum e oarba…) as proteja-o; i-as angaja o asistenta personala care sa o invete sa se bucure de viata; as avea eu grija sa aiba de ce se bucura!!! si ea si batranii ei parinti…

- as duce electricitatea pana la casa lui Naomi (o fetita de care m-am atasat mult intr-un context nefericit: dubla fractura la ambele picioare intr-un accident stupid. vindea flori de primavara si a lovit-o un dobitoc…). pun pariu ca nici acum nu exista lumina in casa aia. Doar daca au primit un alt generator!

- as lua muuulte bunatati si lucruri frumoase pentru tanti Marioara, matusa mamei mele.Mi-a fost ca o bunica. Si acum are 80 de ani si are diabet. Desi de la tara, are un simt estetic foarte dezvoltat… :) i-as cumpara haine noi!!! :)

- as aduce-o pe matusa mea din Bucuresti in Iasi ca sa ii fie mai aproape mamei. Stiu cat de mult sufera amandoua din cauza distantei. si ea..din cauza vietii care a luat-o in directii nedrepte…

- pentru tanti Dina as angaja sofer sa o duca oricand vrea la mormantul sotului ei si sa o aduca teafara acasa…

- as face niste pietre mult mai frumoase de mormant si bancute si pitici printre flori…unor oameni care au fost grozavi. desi stiu ca dupa moarte astea nu mai au nici o valoare…dar stiu ca s-ar bucura enorm!!

- as face cadou “dusmanilor” mei o camera foto faina + o excursie in Europa. N-ar afla in veci ca e de la mine! :) Oricum toti suntem rai la un moment dat. asta nu inseamna ca nu avem suflet si vise!

- i-as da 2000 euro lui Cristi sa-si plateasca datoriile. sigur nu i-ar accepta. Dar parintii lui sigur da :))

- pe Irina as muta-o singura. platesc eu chiria! :)) Promit!! Daca esti cuminte poate iti cumpar garsoniera :P

- lui Edi i-as lua o super camera foto, cea mai tare :)

- Cosminei i-as da un job si i-as plati facultatea :)

- pentru verisoarele mele muuulte haine si cosmeticeeeeeee!!! :P

- pentru Sorinel, colegutu meu drag…ce vrei tu mama! numa cere !! :))

Cred ca pana maine dimineata fac lista cu cei care primesc 5 milioane in plic :)). Cred ca imi trebuie 2 foi fata-verso…sunt multi...pe unii i-am vazut o singura data. pe altii ii stiu de mica.

Nici nu stiu daca mi-a mai ramas bani de-o inghetata :))

da’ presupunand ca mai sunt din plin pentru mine ar fi putine: un apartament colorat plin de flori totdeauna, o masina mica, un ONG care sa invete oamenii sa traiasca si sa fie fericiti, o “crasma” cu muzica buna si pian…

Cu restul as calatori in toata lumea alaturi de un om drag. As veni lunar acasa ca sa imi vad familia. Ce rost au banii daca nu te poti bucura de ei cu cei pe care ii iubesti? :)

ps. mi-am amintit ca vreau sa mai scap un om de la rate. se stie el care :))

om drag. normal. :))

Tu ce-ai face daca ai castiga la loto?

Gânduri de iarnă

2009-12-09T13:02:00.001+02:00

M-am trezit cu drag la 11. Am baut cafeaua cu Adi si am mancat covrigi. Zambete, glumite, tachinari.

Apoi camera mea calduroasa si muzica linistita si florile primite de la prieteni. E un soi de calm, liniste dupa atata furtuna… savurez lacoma momente ca astea. Poate ca in mine exista inca teama de “univers zdruncinat”, de liniste rapita, de dimineti reci si nopti fara somn.

Am citit mai devreme intr-un blog o “poveste” .

"Lipsea o treaptă la scară, de ani de zile, dar el mergea perfect. N-a observat lipsa treptei decât la început. Peste câteva luni, când treapta ar fi fost pusă la loc, i s-ar fi părut la fel de nelalocul ei, ca şi-un mort care s-ar apuca sa-nvie. (...) Şi mergea de ani pe scara cu-o treaptă lipsă, lipsa devenind măsură şi element al variaţiei în monotonie. Scara cu toate treptele ar fi devenit o scară banală. I-ar fi trebuit iar o perioadă de acomodare, ar fi avut anxietăţi, ceva s-ar fi tulburat în echilibrul vieţii lui. Într-o zi, cineva a mai scos o treaptă, de pe undeva, din scară. Din curiozitate: "Aşa, ca să vedem ce face". Şi el s-a-mpiedicat, a căzut şi-a murit. Curiosul a zis "Cine s-ar fi gândit... Ceasul rău!"

Nimănui nu i-a trecut prin minte că două trepte erau prea mult."

Sa zicem ca pentru mine au o insemnatate mai mare randurile de mai sus. Am crezut ca sunt treapta care trebuia sa o inlocuiasca pe cea lipsa cand de fapt eram o alta care a fost scoasa “uite-asa”…

Oricum ar fi… pe o treapta calci si mergi mai departe…

Si asa a fost.

ps. am gasit melodia asta pe blogul lui Ralu. Minunata!

pe aici…

2009-11-27T03:03:00.002+02:00

Am disparut in neant de ceva vreme. M-am oprit pur si simplu. si am facut-o in cel mai costient mod posibil.

m-am oprit din bocetul meu lung, din tristetea de zi cu zi, din a intreba si a mai astepta raspunsuri. si…vorba cuiva drag…a fost nevoie doar de un click.

S-a intamplat mult mai repede decat m-as fi asteptat. Si poate viata mea ar fi continuat in acelasi ton o vreme… dar am intalnit persoana potrivita la momentul potrivit.

Am invatat un nou verb “a intelege”. pentru mine e sinonim cu “a accepta”. Si intre noi fie vorba, eu am avut mari probleme la capitolul asta.

Inteleg ca totul s-a terminat. Si nu saptamana trecuta ci de mult, mult timp.

Inteleg ca viata merge mai departe fara…

Inteleg ca pot iubi din nou…

Inteleg ca la un moment dat voi suferi iar…

Inteleg ca viata e “deal-vale” oricat m-as da eu peste cap s-o fac “sosea dreapta si fara cotituri”…

Sunt bine. Serios!

Uneori chiar fericita…

:)
6.12.2009, 23:00

Taina mea…

2009-11-19T12:30:00.001+02:00

E ciudat cum in mijlocul furtunii reusesti sa gasesti linistea. Si nu e o liniste aparenta, nici nu-i un surogat. e linistea, liniste care vine de sus si iti umple inima de pace.

Si uneori mai versi cate o lacrima pentru ca durerea din piept nu moare peste noapte dar pacea nu dispare. nu e resemnare, nu e indiferenta, nu e nici ignoranta!

ai constienta realitatii, nu incerci s-o transformi, s-o modifici cu mintea ta ca sa fie mai usor de acceptat. nici nu incerci sa-ti amortesti simturile mizand pe zicala “timpul vindeca”. Nu, timpul nu vindeca. Dumnezeu vindeca iar vindecarea reala vine atunci cand te implici direct, activ in viata ta. Si cantaresti lucrurile. Stii unde ai gresit si tu. Nu e doar vina celuilalt. e si a ta. Iti accepti greselile tale si apoi inveti sa te ierti. Ii accepti greselile lui si alegi sa il ierti desi niciodata n-a indraznit sa-si ceara iertare si poate n-o va face niciodata. accepti suferinta ca normalitatea dupa o “moarte prematura” a iubirii.

Suferinta e ca febra. Necesara. Te ajuta sa afli ca in tine se intampla ceva, ceva ce TREBUIE acum rezolvat, altfel vei purta sechelele bolii (ura, resentimentele, neputinta, furia) tot restul vietii si nu vei reusi sa te mai bucuri cu adevarat de lucrurile frumoase care vin din cand in cand.

mai e mult pana la “primavara”, dar macar stiu ca va veni, stiu ce astept… :)

i’m a happy winner!

2009-11-19T00:42:00.001+02:00

Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt binecuvantata. Sunt binecuvantata cu:

- parinti care ma iubesc;

- frati care ma iubesc;

- verisori/matusi/unchi/neamuri care ma iubesc;

- vecine care ma iubesc;

- prieteni de familie care ma iubesc;

- prietene/prieteni care ma iubesc.

Si daca mai sunt si altii de care nu stiu, sa se anunte ca sa ii trec aici :P

Ideea este ca nu..nu am iubirea unui om la care am tinut cu toata fiinta mea, nu am bani ca sa pot sa imi indeplinesc tot felul de dorinte, nu am un job care sa imi aduca bani si realizare profesionala.

dar am iubire. Iubirea celor din jur, a celor cu adevarat importanti si iubirea lui Dumnezeu.

Cred e e destul deocamdata :)

Multumesc…

Scriu toate astea pentru ca azi am castigat un concurs foto. Si multumesc voua celor care au votat zi de zi ca eu sa fiu happy astazi. ia uitati ce am castigat: this photo camera!!

yuppyyyyyyyyyy!!

:)

qualcosa che non c’e

2009-11-17T01:19:00.001+02:00

Ma che dici di questo Try? Proviamo qualcosa positivo oggi :)

Tutto questo tempo a chiedermi
Cos'è che non mi lascia in pace
Tutti questi anni a chiedermi
Se vado veramente bene

Così
Come sono
Così

Così un giorno
Ho scritto sul quaderno
Io farò sognare il mondo con la musica
Non molto tempo
Dopo quando mi bastava
Fare un salto per
Raggiungere la felicità
E la verità è che

Ho aspettato a lungo
Qualcosa che non c'è
Invece di guardare il sole sorgere

Questo è sempre stato un modo
Per fermare il tempo
E la velocità
I passi svelti della gente
La disattenzione
Le parole dette
Senza umiltà
Senza cuore così
Solo per far rumore

Ho aspettato a lungo
Qualcosa che non c'è
Invece di guardare
Il sole sorgere

E miracolosamente non
Ho smesso di sognare
E miracolosamente
Non riesco a non sperare

E se c'è un segreto
E' fare tutto come
Se vedessi solo il sole
Un segreto è fare tutto

Come se
Fare tutto
Come se
Vedessi solo il sole

E non
Qualcosa che non c'è

a smile

2009-11-17T01:06:00.001+02:00

C’e tempo

2009-11-12T23:11:00.001+02:00

Grazie Try! Bellissima questa canzone!

Dicono che c'è un tempo per seminare
e uno che hai voglia ad aspettare
un tempo sognato che viene di notte
e un altro di giorno teso
come un lino a sventolare.

C'è un tempo negato e uno segreto
un tempo distante che è roba degli altri
un momento che era meglio partire
e quella volta che noi due era meglio parlarci.

C'è un tempo perfetto per fare silenzio
guardare il passaggio del sole d'estate
e saper raccontare ai nostri bambini quando
è l'ora muta delle fate.

C'è un giorno che ci siamo perduti
come smarrire un anello in un prato
e c'era tutto un programma futuro
che non abbiamo avverato.

È tempo che sfugge, niente paura
che prima o poi ci riprende
perché c'è tempo, c'è tempo c'è tempo, c'è tempo
per questo mare infinito di gente.

Dio, è proprio tanto che piove
e da un anno non torno
da mezz'ora sono qui arruffato
dentro una sala d'aspetto
di un tram che non viene
non essere gelosa di me
della mia vita
non essere gelosa di me
non essere mai gelosa di me.

C'è un tempo d'aspetto come dicevo
qualcosa di buono che verrà
un attimo fotografato, dipinto, segnato
e quello dopo perduto via
senza nemmeno voler sapere come sarebbe stata
la sua fotografia.

C'è un tempo bellissimo tutto sudato
una stagione ribelle
l'istante in cui scocca l'unica freccia
che arriva alla volta celeste
e trafigge le stelle
è un giorno che tutta la gente
si tende la mano
è il medesimo istante per tutti
che sarà benedetto, io credo
da molto lontano
è il tempo che è finalmente
o quando ci si capisce
un tempo in cui mi vedrai
accanto a te nuovamente
mano alla mano
che buffi saremo
se non ci avranno nemmeno
avvisato.

Dicono che c'è un tempo per seminare
e uno più lungo per aspettare
io dico che c'era un tempo sognato
che bisognava sognare.

cand lumea prinde-a capata culoare…

2009-11-11T21:08:00.001+02:00

photo by Claudia

All this time…

2009-11-11T13:29:00.001+02:00

Esperienza

I nostri sentieri

partivano sempre

dall'arco delle ricerche

verso le farfalle della felicità

che gonfiava

le nostre tasche

e le illusioni

dai colori stridenti.

Una sola volta

abbiamo tentato

di rubare l'alba

sotto le palpebre,

ma abbiamo capito

che il mondo

è fatto

anche di lacrime.

Experienta

Drumurile noastre

porneau întotdeauna

din arcul cautarilor

spre fluturii fericirii

cu care ne burduseam

buzunarele

si iluziile

tipator colorate.

O singura data

am încercat

sa furam rasaritul

sub pleoape,

dar am înteles

pentru totdeauna ca     lumea

e   facuta

si din lacrimi.

Ion Gaghii

one half happy, one half sad

2009-11-10T02:16:00.001+02:00

Ana & Cristi photo session

ps. this is the happy one! Obvious! :D

photo by Claudia (me :P)

memories

2009-11-10T00:50:00.001+02:00

Zilele astea mi-am amintit de o perioada scurta si frumoasa petrecuta demult, tare demult. :) Melodia asta imi aduce aminte de un om special, fain. Mi-a facut cadou albumul cu Jaci Velasquez in urma cu 4 ani sau 5…nici nu mai stiu. E ciudat cercul vietii!

Mi-e dor de vremurile acelea simple si senine, cand viata era mai putin complicata, cand sufletul era mai putin apasat.

Vremurile acelea vor veni in curand! Simt asta!

:)

Testify to love

2009-11-09T01:30:00.001+02:00

Melodia asta imi aminteste de vremurile bune, cele care au fost si care vor mai fi. Imi aminteste de Roxana si anul in care am locuit impreuna. Lasand la o parte amintirile, melodia aceasta are puterea sa ma ridice, sa imi arate drumul atunci cand imi slabeste puterea, sa ma provoace sa cred chiar si cand realitatea sta impotriva.

Eu si Ana

2009-11-09T00:05:00.001+02:00

Am redescoperit placerea de a fotografia ore in sir. I really need my own camera!!!